„De ce atâta circ şi tam-tam în jurul examenului de la Spitalul Judeţean, iar la Pediatrie nu a fost nicio problemă?”

de | 9.07.2015 07:35 | Dezvăluiri

# Chirurgul Teodor Constantinescu pune bomboana pe coliva concursului organizat de CJ Argeş

După eşecul organizării primului concurs, la care subiectele probei scrise au fost făcute varză de către comisia de examinare, iar cei doi candidaţi nu au reuşit să treacă examenul pentru că au luat note de 5, iată că se va relua concursul pentru şefia Spitalului Judeţean. Data examenului a fost fixată pentru 7 august a.c, iar până atunci unitatea sanitară are o conducere interimară asigurată de medicul diabetolog Adriana Tuţescu. Despre noul concurs pentru postul de manager al Judeţeanului am discutat cu medicul chirurg Teodor Constantinescu, unul dintre cei doi candidaţi care au participat şi la primul concurs. În interviul pe care ni l-a acordat, acesta a lăsat să se înţeleagă că nu mai este interesat de şefia Spitalului Judeţean Argeş pentru că este extrem de greu de condus o asemenea instituţie, unde şansele de a schimba ceva sunt minime, dacă nu chiar zero.

# Dle doctor, vă veţi înscrie la concursul pentru conducerea Spitalului Judeţean din 7 august?
– Nu cred că mă mai înscriu la concurs.
# De ce? Vă este lehamite de ceea ce s-a întâmplat la concursul anterior?
– Lehamite, nu. Dar am alte priorităţi.

„Nu poţi nici să faci din spitalul ăsta bătrân un spital tânăr”

# Doriţi să vă dedicaţi exclusiv carierei de medic chirurg?
– Exact. Deocamdată da. Postul de manager era doar o chestie temporară. Nu mă vedeam făcând tot timpul asta. Pentru că mandatul e pe o perioadă de trei ani, cu condiţia să nu ai indicatori de neperformanţă. Dacă ai indicatori de neperformanţă trebuie să predai mandatul mai repede, iar în condiţiile de astăzi e foarte greu. Spitalul ăsta e bătrân. Degeaba se agită toată lumea că bani de alt spital nu există şi nu poţi nici să faci din spitalul ăsta bătrân un spital tânăr. Nu ai cum, este imposibil! În schimb, cu puţină bunăvoinţă poate fi făcut funcţional. Schimbat drastic, aşa, până-n temelii.
# V-aţi simţit prejudiciat de faptul că s-au încurcat subiectele de examen?
– Nu. Pe mine cel mai mult m-a deranjat scrisoarea care a apărut înainte de a-mi depune candidatura. Până la urmă, acea scrisoare a trecut în lumină nişte lucruri care au mai fost prezentate cred, chiar în ziarul dvs. Nu e nimic nou. Numai că părea că eu aş fi făcut toată treaba asta, iar eu sunt în relaţii foarte bune cu toţi doctorii care au fost manageri şi care provin din diverse specialităţi. Eu cred că totuşi sunt cei mai buni profesionişti din sectorul lor şi suntem în relaţii foarte bune. Să fac declaraţia asta împotriva lor când eu sunt prieten cu ei n-avea niciun sens. Şi când? Înainte de a-mi depune dosarul! N-avea nicio logică chestia asta. Mie îmi pare rău că cine a scris nu şi-a asumat ceea ce a scris. E clar că a fost cineva din interior. Cine ar avea atâtea detalii şi poze din blocul operator, dacă nu cineva din interior? Înainte de orice examen vrei linişte. Eu asta am vrut, dar n-am avut parte de linişte. De 25 de ani se tot dau examene şi nici nu s-a ştiut vreodată când s-a dat acest examen. Nu că nu aş fi vrut să se ştie, dar nu faci bâlciul ăsta!

„Subiectele au concepute ca să nu luăm mai mult de nota trei”

# Cum vi s-au părut subiectele, ca grad de dificultate?
– Foarte dificile. Dificultatea lor a contat în faptul că au fost elemente de amănunt, chichiţe. S-a urmărit amănuntul. Am văzut şi eu un comentariu pe internet la un articol, scris de cineva din interiorul Consiliului Judeţean. Se spunea că să nu care cumva să luăm mai mult de 3, că pentru nota asta fuseseră concepute. Cred că cine a scris treaba asta a avut dreptate.
# Din ce ştiţi dvs, mai sunt şi alţi colegi medici care şi-ar dori funcţia de manager?
– Or fi care şi-ar dori, dar vom vedea cine se înscrie. Ca să faci un lucru, trebuie să simţi ceva în momentul respectiv. Dacă nu ai o chemare, nu ai de ce să faci acel lucru. Oricum, nu examenul în sine e important. Până la urmă, dacă îţi propui să iei un examen, te pregăteşti şi îl iei. Eu am experienţa examenelor. Am peste 200 de examene date în viaţa mea, în care niciodată nu am avut o notă mai mică de 8. Altceva e important. Ce faci după ce ajungi manager?
# Ce părere aveţi despre numirea dnei dr. Tuţescu la interimatul spitalului?
– O cunosc, suntem prieteni. Este o profesionistă şi un om extraordinar.
# Cum comentaţi afirmaţiile dlui dr. Gheorghe Frătoaica, şi anume că frica de a mai lua decizii va selecta la concursuri doar oameni de condiţie mediocră şi că cei care au candidat pentru şefia Judeţeanului au fost foarte timoraţi?
– Nu comentez. E părerea dumnealui. Probabil are alte informaţii. Până la urmă, fiecare face ce simte, într-un anumit moment. Dacă poţi să faci ceva, eu zic că merită să încerci. Eu nu m-am simţit timorat.

„Legea spune că în comisia de examen trebuie să fie și un expert extern”

# Revenind la organizarea primului examen şi încurcarea subiectelor, credeţi că a fost ceva involuntar sau, din contră, intenţionat?
– Părerea mea e că a fost o greşeală, o eroare umană. Dar nu examenul e o adevărată provocare, ci ceea ce urmează după examen. Şi un om singur nu poate rezolva totul, îţi trebuie o echipă, motivaţie şi sprijin de la toată comunitatea. Oricine vine, trebuie sprijinit. Vom vedea cine va veni, ce va vrea să facă şi ce va putea să facă. Toată comunitatea trebuie să pună umărul, oamenii de afaceri şi toţi cei care vor să facă ceva. Asta dacă mai vor să aibă unde să vină să se caute la sănătate. Judeţeanul trebuie ajutat să supravieţuiască. Nu au rost chestiile vindicative, că ăla e de vină, răzbunări… Întrebarea e ce se poate face şi cine are soluţia.
# Aceste întrebări care vă frământă v-au determinat să vă schimbaţi decizia de a mai concura pentru funcţia de manager?
– Nu. Întrebările acestea le aveam şi înainte. Cel mai mult m-a deranjat scrisoarea şi articolele care au apărut în presă înainte de a-mi depune dosarul. Adică ştiau ei deja ce am eu de gând să fac, fără să discut cu nimeni. Şi-apoi, niciun examen nu se organizează aşa cum s-a organizat cel din iunie. Ei au vrut să fie ok, dar cred că totuşi lipsa de experienţă în organizarea concursului şi-a spus cuvântul. Pentru că totuşi e un obiectiv important pentru tot judeţul, părerea mea e că Ministerul Sănătăţii are cea mai mare experienţă. Chiar dacă Legea 95 spune că este la latitudinea CJ Argeş să organizeze concursul, măcar un expert de la Minister să facă parte din comisie. Sau de la Şcoala Naţională de Sănătate Publică şi Management. Legea mai spune şi că eşti obligat să iei un expert extern. Expertul de unde să vină? De pe Lună? Nu trebuie să vină dintr-un organism de control acreditat?
# În final, veţi mai candida la şefia Judeţeanului sau v-a pierit cheful de a mai participa la acest concurs?
– Ce simt la momentul respectiv, aia voi face. Vă daţi seama că toţi cei care doreau să se înscrie, după ce au văzut ce mi s-a întâmplat mie, văd altfel lucrurile. Chiar şi eu îmi pun o întrebare. De ce atâta circ şi tam-tam în jurul examenului de aici, iar la Pediatrie nu a fost nicio problemă? Acolo s-a dat concursul aşa cum trebuia să se dea. S-a anunţat în ziar, s-a susţinut, a luat omul examenul şi merge treaba exact aşa cum trebuie să fie. Aici a fost un circ!
Interviu realizat de Iustina Harco-Burcea

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii