Manifestările din cadrul complexului ceremonial al sărbătorilor de sfârşit şi început de an cuprind funcţii, simboluri şi valori tradiţionale româneşti. Aceste obiceiuri stau sub specia colindatului ca practică rituală comunitară şi a colindului sau colindei ca text în sens larg.
Pluguşorul
Perioada de pregătire în vederea sărbătorilor de iarnă începe odată cu postul Crăciunului, constituind şi perioada destinată învăţării şi repetării colindelor. Pentru aria etnografică Muscel-Argeş, cadrul unor astfel de pregătiri ca şi al rezidenţei colindătorilor în intervalul practicării obiceiului, nu au avut un caracter iniţiatic, restrictiv, el fiind reprezentat de şezătorile satului, la care luau parte fetele şi flăcăii aşa cum se întâmpla în comunele Brăduleţ sau Hârtieşti. După colindele dedicate Crăciunului, şi amintim aici Colindeţele şi Brezaia, Pluguşorul ocupă un loc important în tradiţia populară din Argeş. Alte colinde au o destinaţie marcată social şi profesional aşa cum ar fi cazul colindului preotului şi al lui Dumnezeu, colindul omului bogat şi milostiv, colindul pentru ciobani, colindul de vânător sau colindul „Vameşii”. Pluguşorul este însă un foarte cunoscut obicei pentru satele din partea de nord a Muscelului şi Argeşului, fiind considerat a fi fost împrumutat în ultimul veac, pe cale cărturărească şi introdus şi practicat de elevi. Aceştia au fost influenţaţi de prestigiul textului intrat în circulaţie culturală prin colecţia Vasile Alecsandri. Urarea cu Pluguşorul este atestată, tradiţional, în satele argeşene din zona de câmpie, bazate în primul rând pe economia agrară, implicit cultura cerealelor, unde răspunde unor necesităţi rituale mai pronunţate de eficienţă magică. De remarcat că în aria de circulaţie a Pluguşorului ca discurs dramatizat pluguşorul ca obiect este asociat aproape întotdeauna cu un brad împodobit cu flori şi panglici de hârtie colorată, acest brad fiind perceput astăzi doar ca ornament.
Colindul cu „Bradul” sau „Brăduleţul”
Colindul cu „Bradul” sau „Brăduleţul” este un tip special de colind de Anul Nou atestat pe o arie circulară restrânsă la satele din preajma oraşului Piteşti, situat la limita dintre deal şi câmpie. Caracteristic acestui obicei este asocierea colindului cu un brad împodobit asemenea unui brad de nuntă purtat de grupul de colindători. În trecut el era practicat numai de fete în sate cum ar fi Zărneşti, Valea Mărului sau Bascov şi de băieţi în altele cum ar fi Ciumeşti sau Costeşti.
Jocul Ursului
Jocul Ursului are o vechime apreciabilă în zona Argeş- Muscel, fiind practicat în trecut de ţiganii ursari care colindau satele, în sărbători jucându-şi ursul dresat la casele gospodarilor care îi primeau. În ultimii 50-60 de ani obiceiul nu a mai înregistrat o frecvenţă mare, dată fiind dispariţia acestei ocupaţii în cătunele meşteşugarilor rudari. S-a menţinut însă un timp ca un joc cu măşti, având o arie de răspândire în unele sate din nordul Muscelului şi mai exact în Măţău-Mioarele, Dragoslavele, Bughea de Sus sau Cetăţeni, Căpăţâneni-Arefu, Corbeni sau Cicăneşti, la câmpie în Şerbăneşti, Gliganu, Mozăceni, sau Lunca Corbului.
La Costeşti se pocnesc seminţe pentru bunul mers al gospodăriei
Zona Costeşti a judeţului Argeş este una dintre regiunile care păstrează întocmai tradiţiile şi superstiţiile de Anul Nou. Aici, obiceiurile care se practică în seara şi în noaptea de Anul Nou sunt legate, pe de o parte, de bunul mers al gospodăriei şi de rodnicia câmpului, iar pe de altă parte de soarta tinerilor aflaţi în prag de căsătorie. Pentru bunul mers al gospodăriei, imediat după ce termină de copt „boboroadele” şi cozonacii, femeia aruncă pe vatra focului, în cenuşa deja încinsă, diferite seminţe (floarea soarelui, dovleac, cânepă, ovăz, orz, porumb de floricele). Folosindu-se de vătrai şi de planta „rodul-pământului”, gospodina începe să le descânte, iar imediat după descântec şi când boabele încetează să mai pocnească, femeia le ia şi le pune într-un vas de lemn, după care le stropeşte cu apă sfinţită şi apoi le tămâie. În dimineaţa de Anul Nou, o parte dintre seminţe se aruncă la păsări, o alta în hrana animalelor, iar o alta se păstrează şi se pune sub brazde când începe semănatul de primăvară.
Obiceiuri de rod bun
Pe 1 ianuarie se sărbătoreşte naşterea unui An Nou, de aceea, încărcătura magică a zilei influenţează majoritatea iniţiativelor întreprinse de oamenii. În general, cum se desfăşoară întâmplările în primele zile din an, aşa se vor derula tot anul. De aceea, în zonele de câmpie, agricultorii ţin în braţe câteva clipe acele unelte folosite, frecvent, tot anul; albinarii îşi vizitează stupii, iar crescătorii de animale trec pe la grajduri să-şi vadă animalele. Sunt şi zone geografice din Argeş şi Oltenia unde toate bunurile din gospodărie inclusiv stupii, grajdurile şi grădinile se stropesc cu agheasmă pentru a avea pace, sănătate şi spor în gospodărie. Tot pentru rod bun, în ajun de Anul Nou se coace „colacul cel voinic”, caracteristic zonelor de câmpie, şi care se ţine pe masă până în a treia zi de sărbătoare. Acelaşi colac se foloseşte în zona Câmpulung de către fetele de măritat. În noaptea de Anul Nou, tinerele îşi pun pe cap o pânză albă, nouă, şi deasupra colacul. Apoi, se aşează pe tăietorul de lemne, atente să audă un zgomot, iar din direcţia din care vine zgomotul, de acolo va veni şi ursitul.
Capra
Un joc dramatic cu mască animalieră şi măşti umane este jocul Caprei. Acesta este purtat de tineri, îndeosebi de băieţi de vârstă şcolară în intervalul sărbătoresc dintre Crăciun şi Anul Nou sau, mai frecvent numai în ziua de Anul Nou. Capra prezintă de exemplu vestimentaţie şi ornamentică de Brezaie, mult mai simplificată însă, iar în personajele ce o conturează se află uneori şi Mutul sau Moşul. Obiceiul se întâlneşte în partea de deal şi câmpie acolo unde nu mai este atestat Colindul cu Brezaie, iar jocul prezintă în afara funcţiei de urare, aici redusă la formă finală, o orientare evidentă spre funcţia ludică şi chiar satirică. Obiceiul cunoaşte variante de la simplul joc al Caprei însoţit de textul cântat, până la forme propriu-zis dramatizate. O variantă de structură completă poate fi considerată Capra din Vlădeşti, care după formulele introductive de acceptare, jocul se desfăşoară în trei secvenţe. Prima constă într-un cântec cu text versificat şi particularizat, în funcţie de gazdă şi jocul imitativ al măştii, a doua secvenţă, cea centrală este o scenetă pe tema vânzării şi cumpărării Caprei şi în final de o nouă secvenţă de joc al măştii şi de cântec având un conţinut comic şi chiar satiric inspirat din viaţa satului.
(Marius IONEL)
0 Comentarii