Web Analytics
scris vineri, 07.08.2015

Dănuţ Bica: M-am gândit să-mi dau demisia, dar după discuţia ulterioară cu liderii de la Bucureşti m-am răzgândit”

În cadrul conferinţei de presă a PNL Argeş – la care copreşedintele Iani Popa a absentat, luându-şi câteva zile de concediu după descinderea liderilor liberali de la Bucureşti – copreşedintele Dănuţ Bica a vorbit şi despre discursul în care Vasile Blaga a dat efectiv de pământ cu cei doi lideri ai PNL Argeş. Bica a declarat că s-a gândit inclusiv să îşi dea demisia, dar că discuţiile ulterioare cu cei doi copreşedinţi ai PNL la nivel naţional, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, l-au determinat să se răzgândească. „M-am gândit să-mi dau demisia, dar n-am făcut-o din motive legate inclusiv de discuţia ulterioară cu liderii de la Bucureşti. Eu prefer să iau din ceea ce s-a întâmplat acolo varianta cu partea mobilizatoare. Nu e cea mai comodă variantă, e cea mai incomodă. Cel mai simplu e să pleci”. Bica a mai recunoscut că nu e pentru prima oară când primeşte astfel de mustrări din partea lui Vasile Blaga.

Dănuţ Bica: M-am gândit să-mi dau demisia, dar după discuţia ulterioară cu liderii de la Bucureşti m-am răzgândit”

„Dezamăgirea unora vine şi din faptul că în această perioadă s-a făcut ceva, că a fost vorba de fuziunea a două partide, practic, că această fuziune a fost un proces complex, mai ales din punct de vedere birocratic şi nu numai, fiindcă în fiecare localitate trebuie să uneşti două grupuri de oameni, fiecare cu mai micile sau mai marile lor orgolii. Asta e partea mai puţin văzută a muncii din ultimele 7, 8, 9 luni. Poate că aici inclusiv eu am o dezamăgire, că timp şi eforturi am cheltuit din plin. Dar prefer să iau partea mobilizatoare a discursului dlui Blaga. Sunt destul de calm în ceea ce fac şi din motive de ordin personal. Eu lucrez cu dl Blaga demult şi nu e chiar o mare surpriză modul ăsta de adresare. Îl cunosc destul de bine, de 25 de ani aproape. Am mai trecut prin faza asta şi altă dată”, a mai spus copreşedintele PNL Argeş, Dănuţ Bica.
I.H.B.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

dan-andronic-editorial-2

Nesimțirea s-a născut la Stat!

Dan Andronic 29 iunie 2025 Lucian Blaga spunea, într-un mod admirabil, că „veșnicia s-a născut la sat. Aici orice gând e mai încet, și inima-ți...

Din ediția tipărită