Web Analytics

Dănuţ Bica, copreşedinte PNL Argeş: „Avem candidaţi pentru funcţia de primar în toate localităţile din Argeş”

de | 14.10.2015 22:19 | Politica si Administratie

Prezent la conferinţa de presă a PNL Argeş, copreşedintele organizaţiei, Dănuţ Bica a vorbit şi despre obiectivele pe care şi le-au propus liberalii argeşeni, şi anume consolidarea organizatorică şi nominalizarea celor mai potriviţi candidaţi la alegerile locale din 2016. Bica a mai precizat că, în prezent, PNL are candidaţi la funcţia de primar în toate localităţile din Argeş şi că ţinta numărul 1 la alegerile locale este municipiul Piteşti. Copreşedintele PNL Argeş a mai declarat că, până acum, 160 de liberali şi-au exprimat intenţia de a candida în cele 102 localităţi din Argeş şi că, acolo unde există doi sau mai mulţi doritori, candidatul potrivit va fi desemnat în urma unui sondaj de opinie realizat în rândul electoratului, cu firme specializate. „În toate cele 102 localităţi din Argeş există în momentul de faţă candidaţi pentru funcţia de primar. Ne bucură faptul că peste tot că fuziunea s-a realizat în mod real, în sensul că nu au fost niciun fel de discuţii în divergenţă şi asta se reflectă şi prin faptul că în cele mai multe dintre aceste localităţi există candidat unic la funcţia de primar. Asta spune multe. Nu se mai vine cu ideeea unul de-al nostru, unul de-al vostru. Se vine cu persoana pe care organizaţia o consideră cea mai competitivă. Noi ne propunem să lansăm în lupta pentru primărie oameni oneşti, care chiar dacă nu au o mare notorietate, să fie bine pregătiţi profesional. Cel puţin candidaţii care şi-au exprimat până în acest moment dorinţa de a candida la funcţiile de primar în 2016 se încadrează, în totalitate, în această categorie”, susţine Dănuţ Bica.

Tiberiu Avrămescu: „Trimitem copiii la şcoală cu autobuzul, având cel mai scump transport public din ţară”

Consilierul local Tiberiu Avrămescu, unul dintre liberalii care şi-au anunţat intenţia de a candida la funcţia de primar al municipiului Piteşti, a criticat, în cadrul conferinţei de presă a PNL Argeş, lipsa facilităţilor la transportul public local pentru elevi şi studenţi. „În calitate de consilier local am militat pentru multe proiecte: locuri de joacă, şcoli şi pentru acest proiect de gratuitate pentru elevi şi studenţi la transportul local. Am militat pentru tineri, pentru că mi se pare că comunitatea locală, administraţia, nu dă atenţia pe care tinerii o merită. Ce facem noi? Îl ducem pe copil la grădiniţă şi la şcoală şi îl punem să cumpere material didactic, să-şi facă singur dulapuri sau să îşi strângă singur bani să îşi cumpere un videoproiector. Îi trimitem la şcoală cu autobuzul, având cel mai scump transport public din ţară. Abonamentul în Piteşti pe toate liniile este 144 lei. Nu găsiţi în ţară un abonament atât de scump. 144 lei înseamnă a opta parte dintr-un salariu minim pe economie, ceea ce pentru o familie care trăieşte dintr-un salariu minim pe economie înseamnă foarte, foarte mult. Aici nu vorbim de preţul călătoriei. 2 lei e şi în Piteşti, e şi în Cluj, e şi în Timişoara, şi în Iaşi şi în multe alte oraşe ale ţării. Un abonament pe toate liniile în Piteşti este 144 lei, iar în Bucureşti şi Sibiu este 50 lei, în Craiova 65 lei”, a mai spus Avrămescu.I.H.B.

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii