Web Analytics

articol scris joi, 27 noiembrie 2025

Daniel Stanciu de la FC Argeș a absolvit Cursul de Director Sportiv organizat de FRF

FC Argeș continuă să investească în pregătirea profesională a staff-ului administrativ. Daniel Stanciu, managerul departamentului de comunicare al grupării din Trivale, a absolvit cu succes a doua ediție a Cursului de Director Sportiv, organizat de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu prestigioasa companie belgiană Double Pass (partener FIFA).

Ceremonia de absolvire a avut loc joi, 27 noiembrie, marcând finalul unui program intensiv de 9 luni, axat pe management strategic și dezvoltare sportivă. Prin această reușită, Daniel se alătură directorului sportiv al clubului FC Argeș, Sorin Boiangiu, care este absolvent al primei ediții a acestui curs de elită. Faptul că FC Argeș are acum în organigramă doi absolvenți ai acestui program prestigios demonstrează preocuparea clubului pentru profesionalism și performanță.

Citește și Pitești: Reținuți pentru proxenetism

Prezența mai multor oameni specializați, care dețin cunoștințe actualizate și un limbaj comun bazat pe standardele europene, este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a unui club de fotbal modern. Această expertiză cumulată ajută la implementarea mai rapidă a strategiilor și la o mai bună coeziune între departamentele clubului.

Daniel este totodată absolvent și al programului de Master – Business Excelence in Football Management, un program integrat de management care oferă o perspectivă de actualitate asupra managementului sportiv, organizat de Federația Română de Fotbal în parteneriat cu Școala de Afaceri ASEBUSS. Poziția de Director Sportiv a devenit elementară în fotbalul profesionist, fiind liantul dintre antrenori, jucători, conducere și fani.

Totodată, din sezonul 2026-27, cluburile din primele două ligi din România vor fi obligate să aibă directori sportivi care să fi absolvit acest curs. Cursul, structurat pe „10+1 subiecte esențiale”, a acoperit domenii precum: • Managementul fotbalului și crearea valorii echipei; • Scouting, date și analize; • Leadership și dezvoltarea academiei; • Tranziția către echipa principală. Daniel Stanciu a făcut parte dintr-o grupă selectă de absolvenți, alături de nume sonore precum Nicolae Dică, Cristian Săpunaru, Bogdan Lobonț, Cristian Ciocoiu sau Adrian Popa.

Sursa: www.argesfc.ro

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Curtea de Apel Piteşti a anulat definitiv interdicția de hrănire a animalelor fără stăpân

În urmă cu zece ani, Federația Națională pentru Protecția Animalelor (FNPA) a contestat în instanță prevederile unei hotărâri a Consiliului […] Citește!

Bogdan Andone, mesaj ferm: „Nu-mi dau demisia şi nu cedez! Doar împreună putem redresa situaţia!”

După eşecul Argeşului la Hunedoara, când a fost învinsă, în deplasare, cu 2-0, în runda a 14-a din SuperLiga, nu […] Citește!

Muscelean dus la închisoare. Are de ispășit 6 ani și 9 luni după gratii

Marți, 3 noiembrie, polițiștii Secției Rurale Valea Mare Pravăț au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu […] Citește!

Fundaţia Culturală Ilfoveanu & Badea prezintă expoziţia „Mihai Cismaru – Pictura regăsită”

Aceasta va fi deschisă în perioada 4 noiembrie - 5 decembrie 2026, iar invitați vor fi curatorul Damian Florea - […] Citește!

Semnal editorial. Loreta Din lansează „Nocturne”

Miercuri, 4 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții, va avea loc lansarea volumului […] Citește!

Un proiect important pentru Piteşti. Un angajament asumat. Un parteneriat care produce rezultate!

Gelu Tofan, city manager: ”Atunci când am decis să fac echipă alături de primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, am avut […] Citește!

Deputata Alina Gorghiu, la competiţia de oină de la Ţiţeşti: „Felicitări tuturor celor care îi aduc pe copii aproape de sportul nostru naţional”

Președinta PNL Argeș, Alina Gorghiu, a fost prezentă, sâmbătă, 31 octombrie, la ediția a VIII-a a Memorialului de Oină „Constantin […] Citește!

Senatorul Mihai Cotet: „Siguranţa şi protejarea populaţiei rămân prioritatea absolută în faţa provocărilor geopolitice actuale”

În perioada 2–5 noiembrie, Senatul României găzduiește cea de-a 51-a reuniune a Grupului de Lucru pentru Situații de Urgență Nucleară […] Citește!

Arme nedeclarate, descoperite de polițiști în Dolj

Miercuri, 4 noiembrie 2026, polițiștii din Dolj au efectuat trei percheziții, atât în municipiul Craiova, cât și în comunele Dobrești […] Citește!

Deputatul Tudor Ionescu: „Argeşenii care muncesc nu cer imposibilul: cer să poată trăi în ţara lor, din munca lor!”

La Dacia Mioveni dar și în spitalele, școlile, fabricile și instituțiile din județ, peste 164.000 de argeșeni merg zilnic la […] Citește!

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Cu puțin timp în urmă, Curtea de Conturi a publicat rapoartele de audit care vizează mai multe UAT-uri din județul Argeș, […] Citește!

Maramureș. O arbaletă și două arme neletale, ridicate de polițiști

Marți, 3 noiembrie 2026, polițiștii au efectuat două percheziții domiciliare în comuna Petrova, iar în urma acestora, au descoperit o […] Citește!

Omul săptămânii

Marius Bălan

Opinie

Cea mai proastă şi coruptă conducere din istoria Consiliului Judeţean Argeş

Din ediția tipărită

Taxa pe gunoi, ridicată la rang de predică! Un preot piteştean, alarmă falsă pe Facebook

Un preot din Pitești a reușit să stârnească o adevărată furtună virtuală după ce a anunțat, pe pagina sa de […] Citește!

Fostul deputat Nicolae Georgescu, în cărţi pentru funcţia de prefect al judeţului

Social-democrații din Argeș nu au liniște până nu-l văd iarăși înscăunat pe unul de-al lor ca prefect al județului, în […] Citește!

După zimbri, se înmulţesc şi castorii din Făgăraş

Dacă zimbrii reintroduși în sudul Munților Făgăraș, în trei zone din Muscel, au ajuns la a doua generație de viței […] Citește!

Foto-pamflete

Pieţele din Câmpulung au şef un consilier judeţean

Recent revenit în administrație în calitate de consilier județean din partea PSD, inginerul Constantin Ivan, fost șef la Hidroelectrica și […] Citește!

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!