După eşecul Argeşului la Hunedoara, când a fost învinsă, în deplasare, cu 2-0, în runda a 14-a din SuperLiga, nu puţini au fost aceia care au afirmat că Bogdan Andone va fi demis. Potrivit informațiilor publicate luni, 2 noiembrie, de FANATIK, conducerea clubului argeşean i-ar fi găsit şi înlocuitor lui Andone. Printre numele menționate se afla Ionuț Badea, dar și un antrenor portughez, a cărui identitate nu a fost precizată.
Contactat de Jurnal de Argeş, Ionuţ Badea a fost tranşant: "Nu vin la FC Argeş, echipa are deja antrenor! Sunt simple zvonuri, nu intră în discuţie această variantă!"
Discuțiile despre viitorul băncii tehnice au apărut într-un moment dificil pentru formația piteșteană. FC Argeș a ajuns la zece meciuri consecutive fără victorie în campionat.
În această perioadă, alb-violeții au înregistrat trei egaluri și șapte înfrângeri. Ultima victorie în Superliga a venit pe 9 august, în deplasare cu Universitatea Craiova, scor 1-0.
Contrastul este evident față de sezonul precedent, când Bogdan Andone a condus FC Argeș în play-off-ul Superligii, după ce promovase echipa din Liga a II-a. Tehnicianul a preluat formația piteșteană în septembrie 2024.
În timp ce presa centrală şi suporterii anunţau deja că va fi demis, Bogdan Andone conducea antrenamentele echipei piteştene, care vineri, 6 noiembrie, va juca împotriva liderului SuperLigii, Dinamo, jocul fiind programat de la ora 20.30.
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, tehnicianul alb-violet a transmis un mesaj ferm, precizând faptul că nu va pleca de la FC Argeş, ci va rămâne să lupte împreună cu jucătorii, conducerea şi suporterii pentru a redresa situaţia grea din prezent.
"Sunt o persoană mai directă şi îmi doresc ca tot timpul să fie lucrurile clare, fie că vorbim despre conducerea clubuluui, jucători sau suporteri. Nu mă gândesc să-mi dau demisia, sub nicio formă, indiferent cât de dificil va fi sezonul; să ştiţi că mă aşteptam...
În momentul în care am venit aici şi am acceptat pozitia de antrenor la FC Argeş, echipa era în Liga 2, pe locul 13, iar obiectivul era promovarea în SuperLiga.
Am semnat un contract pe doi ani. Am creat un nucleu de jucători cu caractere extraordinare, în Liga 2, am muncit şi am luptat împreună.
Nu am avut un sezon simplu, ci unul foarte dificil, la finalul căruia am reruşit să promovăm. În vara promovării, am avut discuţii şi oferte de la alte grupări, dar preşedintele Dani Coman m-a rugat să-i promit că voi rămâne pe toată durata sezonului de Liga 1, indiferent de ofertele tentante care ar putea să apară. A fost un sezon frumos, foarte frumos, cu play-off, cu semifinală de Cupă.
Am trecut prin momente foarte grele şi atunci, am avut parte de meciuri pe care le-am pierdut pe final, nedrept, poate, uneori. Am făcut şi meciuri memorabile... Am realizat toate acestea numai luptând împreună, la bine şi la greu. Am fost şi jos, dar am reuşit să ne ridicăm. Suporterii au fost tot timpul alături de noi, i-au susţinut pe jucători, ei simţeau nu doar la meciuri, ci şi atunci când ieşeau în oraş.
Am avut două oferte concrete în vară, de la FCSB şi din partea unei echipe din Cipru. I-am spus preşedintelui Coman, am discutat şi am decis să rămân aici.
Când am hotărât să rămân, mi-am asumat acest lucru. Atunci când a fost bine la echipă şi lucrurile mergeau, am refuzat oferte tentante şi nu am plecat.
Acum, când este greu la echipă, nu voi pleca într un moment dificil pentru jucători. Împrerună am promovat, am trecut toţi prin bune şi prin rele. Sunt ca şi băieţii mei. Nu voi ceda niciodată.
Urmează un retur, şi, probabil, un plauy-out, dar obiectivul nostru, al tuturor celor care muncim aici, ca această echipă să joace şi în sezonul următor în primul eşalon. Doar împreună putem redresa situaţia", a declarat Bogdan Andone, antrenorul echipei FC Argeş.



























0 Comentarii