Miercuri, 4 noiembrie, de la ora 17.00, în Sala „Ars Nova” de la Casa Cărții, va avea loc lansarea volumului de poezie „Nocturne”, semnat de Loreta Din, scriitoare și artist plastic, în cadrul proiectului cultural „Suflet pe Rime și Nuanțe”, coordonat de autoare.
Noua apariție editorială propune o simbioză profundă între literatură și muzică. Cele 21 de „Nocturne” îmbină muzica cu poezia, oferind detalii descriptive, imagini vizuale și trăiri sufletești intense transpuse sub imperiul nopții.
„Doar în liniștea ei reușesc să fiu cu adevărat eu, mai creativă, mai sinceră și mai autentică. Alături de mine se vor afla nume sonore ale literaturii contemporane piteștene, care vor împărtăși publicului impresii despre noul volum”.
Atmosfera va fi destinsă de acordurile la pian ale excepționalului elev-artist Carol Zamfir. Pregătit încă de la vârsta de 5 ani de cunoscutul profesor și pianist Radu Titi, Carol este în prezent elev la Liceul de Arte „Dinu Lipatti” din Pitești. Mare admirator al lui W.A. Mozart, tânărul pianist are deja în palmares distincții importante obținute la concursuri de profil dedicate profesioniștilor: în 2025 obține Premiul I la Concursurile „Ariodante” și „Scherzo”, precum și Premiul I și Premiul Special „Dinu Lipatti”. În 2026 obține premiul I la Concursurile Naționale de Pian „Irina Șațchi” și „Tudor Dumitrescu”. Pe lângă momentele muzicale care vor acompania poeziile, Carol Zamfir a pregătit și o surpriză pentru final.
„Cu cele 21 de poeme inspirate de operele compozitorului Frederic Chopin și interpretarea sa, sperăm să aducem poezia și muzica clasică mai aproape de sufletul fiecăruia”, spune Loreta Din.



























0 Comentarii