Web Analytics
scris joi, 05.06.2014

Daniel Dragomir, preşedinte PMP Argeş: „În momentul acesta nu mă regăsesc alături de organizaţiile PDL şi PNL din Argeş”

Contactat de noi pe marginea discuţiilor din ultima perioadă despre unificarea dreptei, preşedintele PMP Argeş, Daniel Dragomir ne-a dat de înţeles că nu se vede colaborând cu filialele argeşene ale PDL şi PNL, dar aşteaptă să vadă şi deciziile ce vor fi luate la nivel naţional. „Noi dorim să facem o altă dreaptă, cu Forţa Civică, de exemplu, dar, sâmbătă avem Congresul Naţional şi probabil acolo se vor lua decizii. În momentul acesta, cel puţin eu personal, nu mă regăsesc alături de organizaţiile PDL şi PNL din Argeş. Nu vreau să mă aşez la masă cu ei pentru că ar însemna că ne-am desprins de PDL doar pentru trei luni. Am plecat de acolo şi am reuşit lucruri bune în această perioadă. Sigur, dacă ar ajunge candidatul lor în turul doi la prezidenţiale, l-aş susţine pentru că nu am cum să susţin decât un om de dreapta, nu de stânga. Dar, în primă fază mi-aş dori să avem propriul nostru candidat”, ne-a declarat Daniel Dragomir, preşedintele PMP Argeş. Ionuţ BURCEA

Daniel Dragomir, preşedinte PMP Argeş: „În momentul acesta nu mă regăsesc alături de organizaţiile PDL şi PNL din Argeş”

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...