Web Analytics
scris miercuri, 20.06.2012

Dacia a oprit din nou producţia pentru trei zile

Dacia și-a oprit parţial producţia, pentru trei zile, în perioada 18-20 iunie. Aceasta este pentru a doua oară în acest an când Uzina de la Mioveni îşi întrerupe activitatea. Aproximativ 9.000 din cei 13.500 de angajaţi au fost timp de trei zile în şomaj tehnic şi vor primi pentru acestea 85 la sută din salariu. Reprezentanţii companiei susţin că aceasta a fost singura soluţie pentru a evita concedierile, având în vedere că au scăzut comenzile, iar stocurile de maşini existente sunt mari. Oficialii Dacia speră că Guvernul va răspunde favorabil solicitării de triplare a sumelor alocate programului „Rabla”, ceea ce ar avea ca efect reluarea programului şi o cifră mai mare de vânzări de automobile.

Dacia în Top 10 cei mai mari jucători din economie

Petrom, Rompetrol Rafinare, Automobile Dacia, Petrotel Lukoil şi Lukoil România sunt companiile care ocupă poziţii în topul celor mai mari zece jucători din economie (după cifra de afaceri) şi în cea de-a şaptea ediţie a Anuarului de Business al României, realizat de Ziarul Financiar, acestea fiind prezente şi în prima ediţie a acestui anuar, lansată în 2006. Diferenţa constă însă în valoarea totală a afacerilor la care au ajuns aceste cinci companii din top, respectiv 12,1 miliarde de euro anul trecut, în creştere cu 68% faţă de nivelul afacerilor totale aferent anului 2005, potrivit calculelor ZF. Deşi au reuşit să îşi crească semnificativ cifra de afaceri, anul trecut, comparativ cu 2005, unele companii care au rămas în topul celor mai mari zece jucători nu au mai înregistrat acelaşi ritm de creştere al businessului. De exemplu, dacă Automobile Dacia înregistra în 2005 afaceri mai mari cu 103% faţă de anul anterior, în 2011 bifa doar un procent de 15%. Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Argeș. Minor dispărut

Astăzi, în jurul orelor 14:40, polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Topoloveni au fost sesizați...

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

PSD cucerește cu greu Muscelul

Câmpulungul și multe dintre localitățile rurale din zona Muscel au făcut deseori tabără distinctă față de restul județului din punct de vedere al...