# Declară Dumitru Olteanu, preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni.
# Dle preşedinte, ce obiectiv aţi stabilit pentru noul campionat?
– Deocamdată nu s-a stabilit obiectivul pentru noul sezon. Probabil că săptămâna viitoare va avea loc o şedinţă a Consiliului Director în care vom stabili şi obiectivul, dar el nu poate fi decât locurile 1-3. Să fim acolo sus.
# Să înţelegem că nu este neapărat vorba de promovare?
– Sigur că nu este vorba neapărat de promovare în Liga I.
# Cum vi se pare seria din care faceţi parte?
– Este o serie dificilă, o serie mult mai dificilă decât Seria I pentru că în Seria a II-a sunt echipe mult mai echilibrate valoric şi va fi destul de greu. Sunt câteva echipe mai slabe, iar, majoritatea de 7-8 echipe au valoare aproximativ egală.
# Care consideraţi dvs. că sunt echipele cu pretenţii la promovare în Liga I?
– Una este clară şi anume Gaz Metan Mediaş, care şi-a anunţat intenţiile de promovare, apoi FC Braşov, care ei spun că îşi doresc promovarea. Alte două echipe bune sunt Olimpia Satu Mare şi nou promovata UTA Arad, care iată îşi face cantonamentul în Austria şi are potenţial financiar. Bineînţeles că vor fi şi una sau două surprize care vor apărea pe parcursul campionatului.
„Cu banii alocaţi numai de la bugetul local nu poţi decât să te menţi în primele cinci locuri”
# Ce ne puteţi spune despre bugetul echipei?
– Bugetul echipei este alocat pe anul în curs. Este acceptabil, dar se poate şi mai bine. Sper să reuşim să atragem şi alte surse de finanţare de la drepturi TV şi de la eventuale sponsorizări pentru că este foarte dificil să mergem mai departe numai cu sume alocate de la bugetul local. Ca să faci performanţă, pentru a ataca promovarea în Liga I trebuie şi alte surse de finanţare ceea ce este destul de greu. În momentul de faţă mediul de afaceri nu doreşte să se implice în sport, în fotbal, de exemplu. Cu banii alocaţi numai de la bugetul local nu poţi decât să te menţi în primele cinci locuri, nu însă să vorbeşti şi despre promovare.
# Faţă de anii anteriori bugetul este mai mic?
– Bugetul este acelaşi ca şi în anii trecuţi.
# Care este stadiul „reorganizării” clubului, adică a insolvenţei?
– Deocamdată suntem în proces cu cei de la ANAF pentru că nu s-a definitivat planul de reorganizare pentru că noi am contestat acele sume impuse de către ANAF. Acum s-a promulgat legea amnistiei fiscale şi după discuţii noi am făcut o cerere în acest sens la Finanţe pentru a beneficia şi noi de acea amnistie. Se pare că ne încadrăm şi dacă vom scăpa de acele datorii de la Finanţe probabil că într-o perioadă foarte scurtă, de circa trei luni, vom ieşi din insolvenţă.
„Dacă ar fi vorba de aproximativ 50.000-100.000 de euro drepturi TV ar fi destul de bine”
# În altă ordine de idei, vă întreb ce jucători au plecat în această pauză competiţională?
– Au plecat câţiva jucători care nu au jucat în campionat sau au jucat foarte puţin în campionatul recent încheiat, jucători împrumutaţi care nu erau ai clubului şi mă refer la Cucui, la Lupu, la Todea şi la Ursu. În rest, nu a sosit decât un singur jucător şi anume Buhăescu, un vârf de atac de care aveam nevoie, lotul rămânând aproximativ acelaşi ca şi în sezonul trecut. Pe lângă Buhăescu la echipă au fost promovaţi şi şapte jucători de la Centrul de Copii şi Juniori al clubului nostru care au făcut aşadar pasul spre prima echipă. Le doresc să facă acest pas cu dreptul, să prindă lotul şi de ce nu şi tricoul de titular.
# Să înţelegem că nu mai aveţi în vedere niciun alt transfer…
– Nu. Noi considerăm că lotul actual este suficient.
# Dle preşedinte, care este situaţia privind drepturile TV în ceea ce priveşte CS Mioveni?
– Noi am cedat drepturile TV Federaţiei Române de Fotbal ca de altfel toate cluburile în afară de Rapid Bucureşti şi Ceahlăul Piatra Neamţ. Sper ca în perioada imediat următoare să se termine caietul de sarcini din partea Federaţiei şi se pare că sunt interesate vreo două televiziuni de a transmite aceste meciuri pe o perioadă de trei ani de zile în contextul în care anul viitor va fi o singură serie.
# Despre ce sumă de bani pare să fie vorba?
– Este greu de spus acum o sumă de bani anume, vă daţi seama că noi ne dorim ca suma de bani să fie cât mai mare, dar suntem realişti că, în acest tur de campionat, suma nu va fi aşa mare. Dacă ar fi vorba de aproximativ 50.000-100.000 de euro ar fi destul de bine.
Marius Ionel
0 Comentarii