Web Analytics
scris joi, 13.09.2012

„Dacă Arpechim era în funcţiune, altfel se privatiza acum Oltchim”

# Declară Mihai Georgescu, fost director Arpechim. Fostul director general al Combinatului Arpechim Piteşti, Mihai Georgescu, a rămas un atent observator al situaţiei de pe platforma petrochimică argeşeană şi unul din puţinii militanţi sinceri ai reluării activităţii de aici şi rechemării oamenilor la muncă. Din această postură, domnia sa a punctat câteva din principalele probleme cu care se confruntă acum Petrochimia şi Rafinăria Arpechim a căror soartă depind direct de reuşita privatizării Oltchim Rm.Vâlcea.

„Dacă Arpechim era în funcţiune, altfel se privatiza acum Oltchim”

„Arpechim nu trebuia închisă”

Mihai Georgescu se alătură celor care astăzi consideră că un Arpechim în funcţiune ar fi atras oferte mult mai viabile pentru Oltchim: „Arpechim nu trebuia închisă sub nicio formă. Cu Arpechim în funcţiune, Oltchim poza altfel acum la privatizare. Combinatul de la Vâlcea ar fi fost mult mai atractiv în această situaţie. A fost o mare greşeală că nu s-a încercat să se impună ca Arpechim să nu fie oprită.”

„Roibu putea să plece, ceilalţi nu”

Referitor la plecarea managerului Constantin Roibu de la Oltchim şi a echipei sale, fostul director de la Arpechim are o părere mai nuanţată: „Despre Roibu poţi să spui că era suficient de bătrân ca să plece, dar mie îmi pare rău de băieţii ceilalţi, mai tineri, care nu ar fi trebuit să plece, în special cei doi directori de aici, de la Piteşti, Daniel Mihăescu şi Cristian Tucu. Eu chiar i-am sfătuit să rămână şi să ţină piept, să se lupte pentru că sunt băieţi buni, profesionişti şi e păcat să plece”.

„Dacă vine PCC, se alege praful”

În privinţa privatizării, Mihai Georgescu spune că „dacă vin cei de la PCC nu e bine deloc. Ăştia nu vor rafinăria Arpechim, iar la Oltchim vor păstra doar nişte instalaţii, două-trei, care nu au treabă cu Piteştiul, deci se cam alege praful. Eu sunt optimist însă şi sper că, până la urmă, va fi o privatizare reuşită care să ne salveze şi pe noi. Ştiţi cum e, speranţa moare ultima! Sper în primul rând pentru oamenii de aici, care ar avea de lucru şi pentru munca noastră a celor care am luptat atâţia ani să păstrăm Arpechim intactă.” Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...