# Secretele întunecate ale Arhiepiscopiei (XXIII). Lăcomia şi goana smintită pentru arginţi sunt fără margini şi par că au cuprins Biserica într-o strânsoare fără leac, de sus până jos. Banul a devenit adevăratul stăpân în organizarea clericală, iar pentru dobândirea bogăţiei s-a ajuns până la situaţii absurde, total nefireşti faţă de statutul instituţiei, de apărătoare a celor sfinte şi nu a bogăţiilor lumeşti. Iar dovada a răbufnit ca un trăznet recent, printr-o hotărâre aproape neverosimilă luată de Sfântul Sinod al BOR, unde vieţuiesc, cel puţin teoretic, cei mai înalţi ierarhi ai Bisericii. Se vede treaba că s-au sfârşit suferinţele credincioşilor, toată lumea trăieşte în armonie şi credinţă, astfel încât înaltul comandament al instituţiei nu mai are de ce se preocupa, decât de disciplina financiară din parohii şi de procedurile deschiderii cutiei milei şi a efecturării monetarului. Cu alte cuvinte, Sfântul Sinod şi-a isprăvit demult menirea sfântă în apărarea şi cultivarea credinţei, iar acum nu mai are nimic altceva de cultivat decât banii. Operaţiune pentru care, după cum veţi vedea mai jos, s-a conceput un sistem de-a dreptul poliţienesc, cu rigori care i-ar face să crape de ciudă şi pe cerberii marilor trezorerii ale lumii.
În aparenţă, hotărârea Sfântului Sinod la care facem referire este bine venită. Oficial, este menită a curma, şi aici cităm, „aspectele negative semnalate în ceea ce priveşte disciplina financiară de la parohii, mai ales în legătură cu procedura deschiderii cutiei milelor şi a efectuării monetarului la parohii, dar şi cu nereguli şi abateri în domeniul financiar care afectează disciplina monahală şi prestigiul Bisericii”. Totul pentru, şi iar cităm, „eliminarea cazurilor de indisciplină financiară, precum şi a unor tendinţe de însuşire de foloase necuvenite”. Trecând peste limbajul ca de rechizitoriu întocmit de procurori, concluzia ar fi că înalţii prelaţi ai ţării abia acum au constatat că în parohii se fură pe rupte. Nu în toate, Doamne fereşte, dar în unele situaţii, cum este şi cea de la Arhiepiscopia Argeşului, prăpădul a atins rang de artă în hoţie. A treia zi după scripturi, s-au deşteptat şi marii diriguitori că jaful a devenit ocupaţie în multe cazuri, fapt care afectează prestigiul Bisericii. Pe fond, e foarte bine că se pune piciorul în prag, după principiul că mai bine mai târziu, decât niciodată. Dar felul în care se face, poate intra în analele stupizeniei şi nesăbuinţei. Poate n-o să credeţi, dar conform celor decise în Sfântul Sinod, cutiile milei din absolut toate parohiile şi mănăstirile ţării vor fi mai bine păzite decât este tezaurul american de aur de la Fort Knox. Va fi obligatoriu ca recipientul în care credincioşii fac milostenii să fie străjuit cu maximă străşnicie: „Cutiile în care se depun donaţiile băneşti ale credincioşilor vor fi asigurate cu două sau trei încuietori, iar cheile se vor păstra la două sau trei persoane diferite de cele implicate în administrarea bunurilor bisericeşti”. Mai rău ca la bancă, va să zică. Chestia cu trei încuietori este chiar de pomină, adică un lacăt în numele Domnului, un lacăt în numele Tatălui, un lacăt în numele Sfântului Duh, amin! Dar să vedeţi ce comedie va trebui să se facă atunci când se deschid încuietorile multiple, să se facă monetarul: „La efectuarea săptămânală a monetarului (deschiderea cutiei milei, precum şi după slujbele religioase), alături de paroh şi preoţii coslujitori, să participe şi epitropul bisericii şi, prin rotaţie, unul dintre consilierii parohiali”. Deci să se facă peste tot adevărate comitete pentru deschiderea cutiei milei şi numărarea firfireilor. Mai mult decât atât, la toate aşezămintele bisericeşti a fost împărţit un model standard de proces-verbal care trebuie întocmit după efectuarea monetarului de către o comisie formată din trei persoane, cu preşedinte (preotul paroh) şi doi membri (alţi preoţi, diaconi sau epitropi).
Lăcomia face casă bună cu prostia
Poliţie este puţin spus în comparaţie cu formalităţile crunte concepute de Sfântul Sinod pentru socotirea strictă a donaţiilor. Cutii cu trei lacăte, cheile la trei oameni diferiţi, comitet de deschidere, comitet de numărare şi proces-verbal cu concluzii şi semnături. O întreagă sminteală financiară care a cuprins bisericile mari şi mici, din marile oraşe până la cele mai îndepărtate cătune, precum şi mănăstirile, de la cele mai vestite, până la cele mai mici schituri. Poate unii vor considera că este normal să fie aşa, ca să nu se mai fure. Nu. Normal ar fi ca slujitorii Domnului să nu cadă în păcat, nu să vină marele Sfânt Sinod să stabilească reguli draconice (sic!), ca să păzească banii. Din toată treaba rezultă faptul că Sfântul Sinod îi tratază pe preoţi ca pe infractori şi mai rezultă că banii au devenit adevărata prioritate în cadrul bisericii. Decât să-şi pună slujitorii să se adune buluc la deschiderea lacătelor şi numărarea donaţiilor, să stea cu ochii unii pe alţii ca să nu palmeze ceva dinăuntru, mai corect era ca Sfântul Sinod să ia legătura cu Ministerul de Interne, pentru a se deschide câte un post parohial de poliţie la fiecare biserică şi mănăstire, ca să nu mai fie nevoiţi slujitorii Domnului să se trateze între ei ca nişte virtuali hoţi. Plus că se poate ajunge la situaţii demne de o prostie atroce. În Argeş există nu una, nu două, nu nouă, ci zeci de bisericuţe foarte mici, unde nu slujeşte decât un preot şi în care nu există alţi angajaţi, şi de schituri monahale la fel de mici, cu 2-3 vieţuitori. Hotărârea Sfântului Sinod interzice participarea persoanelor din afară în efectuarea operaţiunilor poliţieneşti descrise mai sus. Întrebare: când ai doar 2-3 persoane în tot aşezământul, cine ţine lacătele, cine deschide cutia milei şi cine face monetarul cu proces-verbal? Socotiţi şi dumneavoastră! Când îţi întunecă banii privirea, iată până la ce năpastă se poate ajunge. Nu există premii pentru stupizenie, care să primească atestare oficială, eventual la nivel instituţional, că, dacă ar fi, această hotărâre a Sfântului Sinod ar lua cu siguranţă premiul I.
Mihai BĂDESCU
0 Comentarii