Prima procedură de atribuire a locurilor de parcare rezidențiale pentru străzile Episcop Nichita, Cuza Vodă și Unirii din Curtea de Argeș a început luni, 24 august. Au fost scoase pentru atribuire 359 locuri, s-au depus 306 cereri de înregistrare, mai sunt 53 locuri libere. În următoarele zile va avea loc validarea cererilor. Solicitanții care îndeplinesc condițiile regulamentului vor primi un e-mail de confirmare, iar apoi vor avea 5 zile lucrătoare pentru achitarea tarifului la casieria Primăriei sau prin CityOn.
Vă reamintim că persoanele interesate să închirieze un loc de parcare trebuie să își creeze cont în platforma CityOn și să acceseze aplicația online disponibilă pe site-ul Primăriei Municipiului Curtea de Argeș, în secțiunea dedicată parcărilor rezidențiale. Cererile pentru atribuirea locurilor de parcare se depun online, conform regulamentului în vigoare.
M.S.




























0 Comentarii