Planul de reorganizare judiciară a Oltchim a fost definitiv confirmat de justiţie, a anunţat Gheorghe Piperea (foto), unul dintre administratorii judiciari ai Oltchim. Potrivit acestuia, Curtea de Apel Piteşti a respins recursul Electrica Furnizare împotriva hotărârii judecătorului sindic de la Râmnicu Vâlcea.
„Împreună cu planul, toate efectele confirmării acestuia se consolidează, inclusiv, sau mai ales, ştergerea unei datorii de 2,3 miliarde lei (500 milioane euro)”, a scris Gheorghe Piperea pe o reţea de socializare, anunţând că urmează ca titlurile „Oltchim” să revină la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti. Combinatul chimic, care include și Petrochimia Arpechim, a raportat, la jumătatea anului, o pierdere totală din activitatea curentă de 9 milioane de lei, în scădere cu 138 milioane lei faţă de semestrul I 2013, când societatea a intrat în insolvenţă. Administratorii au explicat că rezultatul brut al companiei – de plus 2,3 miliarde de lei – este determinat de anularea datoriilor, în principal a creditorilor chirografari, ca urmare a confirmării planului de reorganizare a societăţii. În luna august, Gheorghe Piperea declara că suma de 2,3 miliarde lei este doar un profit scriptic, conform cu prevederile contabile de înregistrare a ştergerii de datorii.
„În legea insolvenţei şi codul fiscal anularea datoriilor reprezintă un venit scriptic al perioadei care influenţează rezultatul economico-financiar înregistrat”, potrivit avocatului.
Compania de stat din Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din ianuarie 2013, iar planul de reorganizare prevede vânzarea combinatului, inclusiv Divizia Petrochimică Bradu-Pitești, pentru minim 307 milioane euro. Statul a încercat în mai multe rânduri privatizarea Oltchim, dar fără succes.
F.Silvestru
0 Comentarii