Web Analytics
scris duminică, 26.02.2023

Cultivarea dragostei pentru tradiții la tânăra generație, parteneriat instituțional de viitor

Hanul Muzeului Viticulturii și Pomiculturii Golești a răsunat, la sfârșitul săptămânii, de cântecele și glasurile vesele ale copiilor de la Școala Gimnazială „Tudor Arghezi” și Scoala Gimnazială „Stefan cel Mare”.

Cultivarea dragostei pentru tradiții la tânăra generație, parteneriat instituțional de viitor

Evenimentul a avut ca scop celebrarea sărbătorii tradiționale a românilor, DRAGOBETELE, sărbătoarea iubirii, sărbătoarea speranței.

Primele 6 ediții ale acestui proiect educațional s-au desfășurat sub forma unui concurs școlar județean.

Citește și https://jurnaluldearges.ro/traditii-de-lasata-secului-2023-ce-este-bine-sa-faci-pe-26-februarie-242217/

Anul acesta a fost încheiat un parteneriat interșcolar, între cele două unități de învățământ, la care s-au alăturat și alte instituții din comunitate: Asociația „Meșteșuguri Argesene”, Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești și Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului, prin Parohia Mavrodolu.

O echipă numeroasă de profesori, meșteri populari, etnologi, preoți, părinți au colaborat pentru îndeplinirea obiectivelor acestui proiect:

  1. Valorificarea și cultivarea dragostei și respectului pentru tradițiile și obiceiurile populare românești;
    2.Identificarea formelor de valorificare a iubirii ca sentiment și manifestare crestina;
    3.Implicarea elevilor și a cadrelor didactice în activități de socializare, menite să îmbunătățească integrarea copiilor în grupuri cu preocupări comune;
    4.Dezvoltarea relațiilor de parteneriat intre instituțiile de cultură din comunitate.
    Copiii au aflat lucruri interesante despre simbolistica acestei sărbători de la binecunoscutul etnolog conf. univ. dr. Sorin Mazilescu, de la Universitatea din Pitești. Cei mici au vizitat muzeul, au participat la un atelier de abilități practice, au cântat, au dansat, și-au facut prieteni noi, și-au dăruit unii altora mici daruri, simboluri ale primăverii.
    „Mulțumim gazdelor noastre de la Muzeul Golești, domnului director Iustin Dejanu, pentru colaborarea foarte bună! Mulțumim domnului profesor Sorin Mazilescu, doamnei profesor Florența Sgiea, președintele Asociației Meșteșuguri Argesene, preoților slujitori de la Biserica Mavrodolu- Paul Stănescu și Horia Dumitrescu, pentru darurile oferite copiilor și pentru cuvântul de învățătură! Mulțumim doamnei director Laura Prepelita pentru toată susținerea și, nu în ultimul rând, părinților elevilor noștri!
    Alături de astfel de oameni, avem speranța că rădăcinile românilor- credința, tradițiile și obiceiurile, cultura, valorile – nu se vor pierde niciodată și vor fi transmise mai departe tinerei generații! O primăvară binecuvântată tuturor participanților la acest proiect, cu iubire și speranță!”, au spus, la final, prof. Vali Marcu, coordonator al proiectului.

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *