Web Analytics

Creşterea capacităţii Hidroelectrica, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

de | 27.01.2022 12:51 | Actualitate, Politica si Administratie

Senatorul PNL de Argeș Dănuț Bica s-a adresat ministrului Energiei în ceea ce privește măsurile pentru creșterea capacității Hidroelectrica S.A. de preluare a clienților casnici care doresc schimbarea furnizorului de energie electrică.
Dănuț Bica: ”În primul rând, vă felicit pentru faptul că ați adoptat decizia benefică prin care s-a acordat dreptul Hidroelectrica S.A., cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, să furnizeze energie electrică direct consumatorilor casnici. Aspectele favorabile ale deciziei rezidă din faptul că în prezent oferta Hidroelectrica S.A. este de circa trei ori mai competitivă decât a celorlalți furnizori și se manifestă ca un adevărat catalizator în ceea ce privește stimularea concurenței pe piața liberalizată a energiei electrice.

Cu toate acestea, avalanșa clienților casnici care doresc să schimbe operatorul și să opteze pentru Hidroelectrica S.A. a scos în evidență unele limitări ale companiei în activitatea de procesare a solicitărilor și de încheiere rapidă a noilor contracte de furnizare, aceste proceduri putând dura chiar și câteva săptămâni. În contextul celor prezentate anterior, vă solicit următoarele informații: Care era numărul consumatorilor casnici ce aveau încheiate contracte de furnizarea a energiei electrice pe piața liberă cu Hidroelectrica S.A. la data 1 ianuarie 2021, respectiv la data de 15 decembrie 2021?;

Citește și Modernizarea Drumului Naţional DN 67B Scoarţa-Piteşti, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Având în vedere numărul foarte mare al solicitărilor pentru încheierea de contracte de furnizare a energiei electrice care sunt adresate zilnic Hidroelectrica S.A., câți consumatori casnici anticipați că vor opta pentru acest operator și care este numărul maxim pe care îl va putea deservi compania, în condiții de competitivitate?; Ce măsuri intenționați să solicitați conducerii Hidroelectrica S.A. pentru a se realiza creșterea vitezei de procesare a dosarelor de schimbare a furnizorului de energie electrică?; Având în vedere faptul că furnizarea energiei electrice de către Hidroelectrica S.A direct consumatorilor casnici produce efecte benefice pentru aceștia, considerați că ar fi posibil ca un operator cu capital integral de stat să se poată implica în mod similar pe piața gazelor naturale?”.

Citește și Dănuţ Bica, senator PNL de Argeş: „Creşterea economică nu vine de la sine. Măsurile adoptate de guvernarea liberală au fost printre cele mai bune din UE”

Articol scris de Marius Ionel

Distribuie!

1 Comentariu

  1. Este cea mai ieftina sursa de energie.Este o masura asteptata de ani de zile dar nu s-a putut realiza deoarece cea mai mare parte a productiei era contractata de baietii destepti si apoi exportata sau revanduta intern la preturi de 3,4,5,ori mai mari,beneficiarii realizand profituri imense.Asta cu acceptul tuturor guvernelor de dupa 1990,aceasta companie fiind 100% proprietate de stat.
    Adica statul(guvernele care s-au perindat) au favorizat acet lucru neinteresandu-i prosperitatea acestui popor.
    Daca se poate realiza acest proiect de a prelua toti consumatorii casnici ar fi cea mai mare realizare a unui om politic in favoarea populatiei.
    Deasemenea trebuie avut in vedere si mediul economic si de afaceri ca sa aiba acces la utilitati ieftine daca vrem ca sa avem un mediu economic competitiv.Utilitati ieftine+mana de lucru ieftina+disciplina financiara si un cod fiscal permisiv = dezvoltare economica si de aici eliminarea saraciei endemice care supune acest popor.Nu este admisibil ca altii care nu au resursele noastre sa traiasca mai bine ca noi doar pt. faptul ca au fost imperii candva sau se folosesc de prostii nostri.
    Dar trebuie vointa plitica si pedepse grele pt. tradatori.