Web Analytics

articol scris joi, 06 mai 2021

Modernizarea Drumului Naţional DN 67B Scoarţa-Piteşti, în atenţia senatorului Dănuţ Bica

Senator PNL de Argeș, Dănuț Bica s-a adresat ministrului Transporturilor și Infrastructurii, Cătălin Drulă, în privința modernizării Drumului Național DN 67B Scoarța-Pitești. Parlamentarul de Argeș a spus că ”Drumul Național DN67B Scoarța-Pitești leagă municipiile Târgu Jiu, Drăgășani și Pitești, traversând 20 de unități administrativ-teritoriale (un municipiu, un oraș și 18 comune) din județele Gorj, Vâlcea, Olt și Argeș.

Acesta pornește din comuna Scoarța, de lângă municipiul Târgu Jiu, și se termină la intrarea în municipiul Pitești, având o importanță deosebită pentru localitățile străbătute.
Drumul respectiv se află într-o stare tehnică precară, motiv pentru care participanții la trafic au adresat în ultimii ani sute de sesizări administrațiilor publice locale din orașele și comunele traversate. Drumul Național DN 67B face obiectul unui program amplu de modernizare, pe toată lungimea sa de 188,2 km, în baza contractului de lucrări nr. 775 din 19.05.2010, încheiat între Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. (CNAIR), prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova, în calitate de achizitor, și Asocierea J.V. STRABAG A.G. (lider)-S.C. STRABAG S.R.L.-S.C. DELTA ACM 93 S.A.-S.C. C&I EUROCONSTRUCT S.R.L., în calitate de executant.

Din data de 18.02.2020, S.C. DELTA ACM 93 S.A. a preluat rolul de lider de asociere. În consecință, având în vedere că, după aproape 11 ani de la semnarea contractului de lucrări, Drumul Național DN 67B se prezintă în aceeași stare inacceptabilă, vă rog să dispuneți toate măsurile care se impun pentru urgentarea realizării lucrărilor de modernizare.

De asemenea, în completare la răspunsurile formulate de Ministerul Transporturilor la întrebările mele pe aceeași temă din ultimii patru ani, vă solicit să-mi comunicați următoarele informații referitoare la acest obiectiv de investiții: Care sunt indicatorii tehnico-economici actualizați (valoarea totală a lucrărilor, calendarul prevăzut pentru executarea acestora, termenul de finalizare, perioada de garanție etc.)?; Care a fost stadiul execuției lucrărilor de modernizare la data de 31 martie 2021 raportat la calendarul asumat?; Care este situația plăților efectuate către constructor?”.

Citește și Dănuţ Bica, senator PNL de Argeş: ”Relansarea economică şi dezvoltarea României se vor realiza prin cel mai îndrăzneţ program de investiţii publice”

Distribuie!

0 Comentarii

Bătaie la vestiare: Denis Alibec, eliminat la pauza meciului Dinamo – Farul

Scandal la finalul primei reprize din Dinamo – Farul, încheiată cu scorul de 2-0. Jucătorii celor două echipe s-au încăierat […] Citește!

Tenis de masă: România, aur la Astana! Ionescu și Movileanu au cucerit titlul la dublu

Perechea română formată din Eduard Ionescu și Darius Movileanu, ambii în vârstă de 21 de ani, a cucerit medalia de […] Citește!

Prețul gazelor explodează în Europa și atinge maximul din 2022. România are depozitele pline în proporție de 76%

Depozitele de gaze naturale din România sunt umplute în proporție de peste 76%, în condițiile în care prețurile gazelor au […] Citește!

România, 3-0 cu Ucraina! Tricolorii s-au calificat în sferturile EuroVolley

România s-a calificat în sferturile de finală ale Campionatului European de volei masculin, după ce a învins Ucraina cu 3-0, […] Citește!

Anamaria Prodan, reacție memorabilă după ce Reghecampf a revenit la FCSB

La scurt timp după ce Gigi Becali a anunțat că Laurențiu Reghecampf este noul antrenor FCSB, urmându-i lui Marius Baciu, […] Citește!

Galeria FCSB şi-a dorit ca Laurențiu Reghecampf să se întoarcă

Propus la FCSB în urmă cu câteva zile, Laurențiu Reghecampf a fost ales de Gigi Becali să-l înlocuiască, într-un final, […] Citește!

Incendiu la un cămin de bătrâni. 39 de persoane, evacuate de urgență. O victimă a ajuns la spital

Un incendiu a izbucnit duminică într-un centru social pentru persoane vârstnice din Sighișoara, județul Mureș. În momentul izbucnirii focului, în […] Citește!

Mamă reținută după ce fiica de 13 ani a reclamat că este agresată. Ce au stabilit polițiștii

O femeie de 31 de ani din județul Gorj a fost reținută după ce fiica sa, în vârstă de 13 […] Citește!

Toamna își arată colții: temperaturile scad cu până la 12 grade, iar la munte ninge

România intră într-un episod de răcire accentuată începând de luni. Temperaturile vor coborî cu 8-12 grade, iar la munte, la […] Citește!

Debitul Dunării crește ușor, dar cifrele sunt îngrijorător de mici față de media lunii septembrie

Debitul Dunării la intrarea în România va crește ușor în următoarele zile, însă valorile prognozate vor rămâne mult sub media […] Citește!

Circulația pe ruta Giurgiu Nord – Ruse, reluată după remedierea unei defecțiuni tehnice la o locomotivă

Circulația feroviară pe ruta Giurgiu Nord – Ruse a fost reluată duminică seara, după ce o defecțiune la locomotiva trenului […] Citește!

Argeș. Bărbat de 70 de ani, băut la volan

Polițiștii Formațiunii Rutiere Costești au depistat zilele trecute un bărbat, de 70 de ani, din Buzoești, care conducea un autoturism […] Citește!

Omul săptămânii

Dr. Alexandru Goleșteanu

Opinie

Siegfried Mureșan, produs al Berlinului, împachetat la Bruxelles, livrat în România

Din ediția tipărită

Noaptea Cercetării Științifice, la Pitești, la Universitate

Vineri, 25 septembrie, la Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București - Centrul Universitar Pitești va avea loc „Noaptea […] Citește!

Continuă izolarea Câmpulungului! DN 73C va fi reabilitat doar între Curtea de Argeş şi Râmnicu Vâlcea

În această toamnă, continuă lucrările de reparații pe DN 73C, pe traseul cuprins între Câmpulung și Curtea de Argeș. În […] Citește!

Pitești. Prof. Ștefan Găitănaru a împlinit 75 de ani. Sărbătorit la facultate

Joi, 17 septembrie, la Facultatea de Teologie, Litere, Istorie și Arte din Pitești a fost sărbătorit, de ziua lui, domnul […] Citește!

Șefa Secției penale de la Curtea de Apel Piteşti a sesizat Curtea Constituțională

Pensionată în anul 2020 și reîncadrată ca judecător un an mai târziu, șefa Secției penale a Curții de Apel Pitești […] Citește!

Ursul ca ursul, dar cu berbecul ce-ați avut?

În urmă cu vreo două săptămâni, ursul a... lovit din nou comuna Cocu, unde a dat iama prin oile dintr-o […] Citește!

Zero pe linie! Consilierii din Câmpulung ridică mâna, dar nu propun

În acest an au fost adoptate de către Consiliul local Câmpulung aproape o sută cincizeci de hotărâri, aproape fără ratarea […] Citește!

Foto-pamflete

Bulevardul închis e deschis! Hotărârea de transformare a „Pardonului” în zonă pietonală încă nu a fost pusă în aplicare

A doua hotărâre de restricționare a circulației auto pe Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung are, deocamdată, soarta primeia. Adică are obiect, […] Citește!

Cinci urşi din pădurile Muscelului vor primi gulere cu GPS

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a dat undă verde capturării unui număr de cinci exemplare de urs brun din zona […] Citește!

Foto-pamflete