Web Analytics
scris joi, 30.08.2012

Creierul informatic al PDL în campanie a dat cu subsemnatul la Poliţie

# Alianţa pentru Argeş şi Muscel a fost spartă de un hacker # Alex Dinescu, fiul consilierului local Gigi Dinescu şi co-preşedinte al Alianţei, a fost reclamat la poliţie de o parte din colegii PDL-işti că le-ar fi furat computerele # Mai mulţi membri ai organizaţiei de tineret au fost citaţi să facă testul poligraf. Alianţa pentru Argeș și Muscel, un parteneriat electoral între PDL şi PNŢCD, s-a încheiat apoteotic după alegerile locale cu o plângere la poliţie pentru furt, urmată de ancheta de rigoare privind sustragerea unor laptopuri şi  tablete din sediul portocaliilor. Computerele aparţineau unor persoane fizice, mai exact unor fete de la secretariatul PDL, Oana Rădoi şi Andreea Popescu, iar altul  era al fostului inspector şcolar general, Gabriel Bratu. În fine, tableta aparţinea, după toate indiciile, jurnalistului Edi Vasile, responsabilul cu presa din partea PDL. Principalul suspect este Alexandru Dinescu, fiul preşedintelui PNŢCD Piteşti, Gheorghe Dinescu, care a asigurat partea de informatică în timpul campaniei electorale şi a scrutinului din iunie. Alex Dinescu a făcut parte din lotul celor 26 de hakeri din Vâlcea şi Argeş cercetaţi şi reţinuţi, în urmă cu patru, cinci ani, pentru infracţiuni pe internet. Şeful ţărăniştilor piteşteni, Gheorghe Dinescu (ajuns între timp consilier local pe lista  Alianţei pentru Argeş şi Muscel) susţine că nu ştie mare lucru  în legătură cu această ultimă ispravă a fiului său şi că nici nu ar fi logic ca acesta să comită vreo nouă infracţiune, având în vedere că vechiul său dosar cu hakerii se află încă pe rol, în faza de recurs împotriva sentinţei judecătoreşti, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Creierul informatic al PDL în campanie a dat  cu subsemnatul la Poliţie

Dinescu senior: „Alex a luat calculatoarele acasă pentru a le formata”

„Alex are 25 de ani astăzi (nr. vineri ), împliniţi. Nu mă interesează ce face, este major. Nu ştiu ce s-a întâmplat şi ceea ce nu ştiu nu pot comenta. Ştiu că a lucrat în timpul campaniei la PDL, unde s-a ocupat de calculatoare, dar probabil că le-a luat acasă pentru a le formata. Operaţiunea asta presupune mai mult timp, vreo 5-6 ore, deci nu o putea face acolo, la partid. Oricum, dacă a fost chemat la poliţie, a fost chemat în calitate de martor, nu de acuzat. Dar, repet, este problema lui, nu o discut, nu mă interesează”, spune consilierul local Gheorghe Dinescu.  Arătându-se surprins că plângerea împotriva fiului său a plecat chiar din sediul foştilor săi aliaţi de la PDL, Dinescu a completat: „Am vorbit cu domnul senator Mircea Andrei şi nu mi-a spus absolut nimic despre un incident în care ar fi fost implicat fiul meu, dar probabil că cineva, acolo, a vrut să se răzbune pe mine pentru că nu sunt şantajabil. Vreau să le reamintesc oamenilor lui Boureanu (care au rămas în PDL, n.red) că la toate alegerile eu am fost pe podium”.

Prim-vicepreşedintele Gabriel Bratu: „I-au amprentat şi supus la poligraf pe mai mulţi de la Tineret”

Cum spuneam, printre cei păgubiţi şi rămaşi fără computer, se află şi prim-vicepreşedintele PDL Argeş, Gabriel Bratu, care ne-a spus: „Ştiu că zilele astea i-a chemat pe mai mulţi de la sediu, toţi de la organizaţia de tineret, la poliţie. I-au amprentat şi i-au supus la poligraf… Eu vă pot spune doar că nu am depus plângere şi mă abţin de la orice alte declaraţii”.

Laura Dicu, preşedinta organizaţiei de tineret: „Mai bine vorbiţi cu domnul Robert Ion”

Preşedinta organizaţiei de tineret a PDL Argeş, Laura Dicu ne-a îndrumat către colegul ei de la municipiu: „Nu, nu aţi înţeles bine, eu nu am fost chemată la Poliţie. Cel mai bine ar fi să vorbiţi cu domnul Robert Ion, preşedintele organizaţiei Piteşti, el cu siguranţă ştie ceva în legătură cu asta, el este responsabil cu organizaţia municipală”.

Robert Ion, şeful organizaţiei de tineret Piteşti: „Din câte ştiam iniţial, prejudiciul n-a fost recuperat”

La rândul său, Robert Ion spune: „Eu personal nu am fost chemat la Poliţie nici măcar în calitate de martor. Cunosc despre acest scandal dar nu am urmărit, nu am date actualizate. Este chestie de două, trei săptămâni, iar eu am fost plecat în concediu. Din câte ştiam iniţial, prejudiciul nu a fost recuperat, dar cel mai bine vorbiţi cu cei de la administrativ. Eu nu stăpânesc foarte bine situaţia, deci pentru asta vorbiţi cu cei direct implicaţi.”

Oana Rădoi, una dintre păgubite: „Da, mi-a dispărut o tabletă, dar a fost înapoiată”

După tot acest maraton PDL-list, în care am fost trimisă de la unul la altul, am contactat-o telefonic şi pe Oana Rădoi, secretara de la sediul PDL şi una dintre persoanele păgubite. „Da, mi-a dispărut o tabletă, dar este în regulă acum, mi-a fost înapoiată. Nu ştiu dacă şi celorlalte 2-3 persoane aflate în aceeaşi situaţie. Nu pot să vă spun mai mult, nu vreau să intru în povestea asta… Oricum, la ora asta, din punctul meu de vedere, totul este în regulă.”
Deşi susţin că şi-au „recuperat prejudiciul deoarece computerele le-au fost înapoiate, într-un final, chiar de preşedintele PNŢCD Piteşti, Gheorghe Dinescu, proprietarii s-au cam chinuit să-şi recupereze datele. Şi asta din cauza faptului că ele fuseseră formatate, probabil în vederea amanetării. Conform unor surse neoficiale,  chiar consilierul Gheorghe Dinescu ar fi răscumpărat computerele de la amanet pentru a-şi salva fiul. Am mai aflat că reclamaţia la Secţia 1 Poliţie Piteşti a fost făcută de chiar senatorul Andrei, care a sesizat că sediul PDL Argeş  a fost spart. Am dorit să aflăm şi punctul de vedere al lui Alex Dinescu, pornind de la ideea că poate băiatul are propria variantă şi a luat calculatoarele în contul unor datorii ale partidului către el, dar avea telefonul mobil închis. Alina Crângeanu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Fost primar fără poartă-n casă

Liviu Țâroiu nu a prins un loc în viitorul Consiliu Local al Câmpulungului, dar are ce să facă la pensie. Ca să omoare timpul și canicula s-a băgat...