# Nelu Cârstea, fratele „CFR-ului”, o spune cu durere. La aproape trei ani, de când Constantin Cârstea a trecut în neființă, Nelu Cârstea, fratele marelui fotbalist de la FC Argeș, acuză faptul că nimeni nu a făcut nimic pentru memoria fratelui său, iar autoritățile locale l-au uitat cu desăvârșire. „Se vor împlini în luna noiembrie trei ani de zile de când Costel nu se mai află printre noi și, cu regret vă spun, că în toată această perioadă nimeni nu a făcut nimic pentru el. Mă refer la cea mai mică recunoștință cu putință, și anume la promisiunea autorităților locale, cum că terenul II de la stadionul Nicolae Dobrin va purta numele lui. A fost vorba, iată, doar de o promisiune și nimic mai mult. Nu credeți că un fost jucător, antrenor și președinte al FC Argeș ar trebui să primească și el, acolo, o tăbliță cu numele lui? Este singurul jucător, antrenor și președinte din istoria FC Argeș și, iată, că după trei ani de la deces, nu a primit nicio recunoștință din partea autorităților locale. Nu vreau să intru în polemici sau alte scandaluri, noi, familia, nu cerem rente viagere sau statuie, ci doar un lucru minor, dar care să reprezinte ceva pentru ce a făcut Costel pentru FC Argeș într-o viață de om”, ne-a spus cu lacrimi în ochi fratele celui supranumit de fanii alb-violeți CFR-ul. Dacă celelalte glorii de la FC Argeș, Nicolae Dobrin și Bebe Barbu, s-au bucurat de recunoștință, și ne referim la faptul că stadionul din Trivale poartă numele Gâscanului, iar o peluză a stadionului se numește Bebe Barbu, Costel Cârstea, din păcate, nu s-a bucurat de aceeași apreciere. Păcat, domnule primar Pendiuc, păcat domnule viceprimar Ionică. Marius Ionel




0 Comentarii