Atelierul de quilling, desfășurat săptămâna trecută, la Biblioteca Județeană Argeș, urmărește să interfereze cu activitățile zilnice ale copiilor și să le ofere posibilitatea exprimării libere, cu ajutorul fâșiilor de hârtie și prin combinarea culorilor, în scopul realizării de obiecte personalizate.
Pe lângă faptul că le luminează ziua, cromatic vorbind, un astfel de atelier ajută la canalizarea tensiunilor cotidiene, într-o manieră pozitivă, asupra obiectului pe care îl creezi, dezvoltând imaginația. Acesta este și motivul pentru care Secția Tinerilor, din cadrul Bibliotecii Județene „Dinicu Golescu”, a venit cu o astfel de propunere.
Atelierul se adresează copiilor cu vârsta cuprisă între 8-12 ani, iar tema propusă în această lună combină culorile de galben, maro, portocaliu, ale toamnei, într-o frumoasă coroniță.




0 Comentarii