Web Analytics

Coronavirus: Comisia propune consolidarea coordonării călătoriilor în condiții de siguranță în UE

de | 26.11.2021 15:10 | Actualitate, Bani europeni, Economie, Politica si Administratie

Ieri, 25 noiembrie, Comisia Europeană a propus actualizarea normelor referitoare la coordonarea liberei circulații în condiții de siguranță în UE, care au fost instituite ca răspuns la pandemia de COVID-19.

Citește și: La înmormântarea omului de afaceri Laurențiu Floroiu, fost preot, nu au bătut clopotele iar preoții nu i-au rostit numele

Începând din vară, rata de vaccinare a crescut semnificativ, iar certificatul digital al UE privind COVID a fost pus în aplicare cu succes, peste 650 de milioane de certificate fiind emise până în prezent. În același timp, situația epidemiologică din UE continuă să evolueze, iar unele state membre au adoptat măsuri suplimentare de sănătate publică, inclusiv administrarea de doze de rapel.

Ținând seama de toți acești factori, Comisia propune să se pună un accent mai puternic pe o abordare „personalizată” a măsurilor privind călătoriile și pe o perioadă standard de acceptare a certificatelor de vaccinare de 9 luni de la seria de vaccinare primară.

Perioada de 9 luni ia în considerare orientările oferite de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) privind administrarea dozelor de rapel după o perioadă de 6 luni și prevede o perioadă suplimentară de 3 luni pentru a se asigura faptul că campaniile naționale de vaccinare se pot adapta, iar cetățenii pot avea acces la dozele de rapel.

Comisia propune, de asemenea, actualizări ale hărții UE bazate pe codul de culori, precum și o procedură simplificată de activare a „frânei de urgență”.

De asemenea, Comisia propune astăzi actualizarea normelor privind călătoriile dinspre țări terțe către UE [comunicat de presă disponibil la 14:15].

Citește și:  40.000 de sindicaliști din MAI, polițiști și personal contractual, cer respectarea legii de către Guvern și Parlament

Didier Reynders, comisarul pentru justiție, a declarat: De la începutul pandemiei, Comisia a fost pe deplin activă în găsirea de soluții pentru a garanta în mod coordonat libera circulație a persoanelor în condiții de siguranță. Având în vedere cele mai recente evoluții și dovezi științifice, propunem o nouă recomandare care urmează să fie adoptată de Consiliu. Pe baza instrumentului nostru comun, certificatul digital al UE privind COVID, care a devenit un adevărat standard, ne îndreptăm către o abordare „personalizată”. Obiectivul nostru principal este evitarea unor măsuri divergente în întreaga UE. Acest lucru este valabil și în ceea ce privește dozele de rapel, care vor fi esențiale pentru combaterea virusului. Printre alte măsuri, propunem astăzi ca Consiliul să convină asupra unei perioade standard de valabilitate pentru certificatele de vaccinare eliberate în urma seriei primare. Va fi esențial, pentru lunile următoare și pentru protejarea liberei circulații a cetățenilor în condiții de siguranță, să se ajungă la un acord cu privire la această propunere.

Stella Kyriakides, comisarul pentru sănătate și siguranță alimentară, a adăugat: Certificatul digital al UE privind COVID și abordarea noastră coordonată cu privire la măsurile referitoare la călătorii au contribuit semnificativ la libera circulație în condiții de siguranță, protecția sănătății publice fiind prioritatea noastră. Peste 65 % din populația totală a UE a fost vaccinată, dar acest lucru nu este suficient. Prea multe persoane nu sunt încă protejate. Pentru ca toată lumea să călătorească și să trăiască în cel mai sigur mod posibil, trebuie să ajungem urgent la rate de vaccinare semnificativ mai ridicate. De asemenea, trebuie să ne consolidăm imunitatea cu ajutorul dozelor de rapel. Ținând seama de orientările ECDC și pentru a le permite statelor membre să își adapteze campaniile de vaccinare și pentru ca cetățenii să aibă acces la doze de rapel, propunem o perioadă standard de acceptare pentru certificatele de vaccinare. În același timp, trebuie să continuăm să îi încurajăm cu fermitate pe toți cetățenii să respecte în continuare măsurile de sănătate publică. Trebuie să purtăm în continuare măștile.

Citește și: Verdict în procesul cartelizării pentru asfaltarea unor drumuri din Piteşti / Comesad Drumuri a pierdut procesul cu Consiliul Concurenţei

Principalele actualizări ale abordării comune în ceea ce privește măsurile de călătorie în cadrul UE propuse de Comisie sunt:

  • Concentrarea asupra unei „abordări personalizate”: o persoană care deține un certificat digital al UE privind COVID valabil nu ar trebui, în principiu, să fie supusă unor restricții suplimentare, cum ar fi testele sau carantina, indiferent de locul de plecare în UE. Persoanelor care nu dețin un certificat digital al UE privind COVID li s-ar putea cere să facă un test înainte sau după sosire.
  • Valabilitatea standard a certificatelor de vaccinare: pentru a evita abordările divergente și perturbatoare, Comisia propune o perioadă standard de acceptare de 9 luni pentru certificatele de vaccinare eliberate după finalizarea seriei de vaccinare primară. Perioada de 9 luni ia în considerare orientările oferite de Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) privind administrarea dozelor de rapel după o perioadă de 6 luni și prevede o perioadă suplimentară de 3 luni pentru a se asigura posibilitatea de a adapta campaniile naționale de vaccinare și faptul că cetățenii pot avea acces la dozele de rapel. Aceasta înseamnă că, în contextul călătoriilor, statele membre nu ar trebui să refuze un certificat de vaccinare eliberat la mai puțin de 9 luni de la administrarea ultimei doze a vaccinării primare. Statele membre ar trebui să ia imediat toate măsurile necesare pentru a asigura accesul la vaccinare pentru acele grupuri de populație ale căror certificate de vaccinare emise anterior se apropie de limita de 9 luni.
  • Doze de rapel: până în prezent, nu există studii care să abordeze în mod expres eficacitatea dozelor de rapel în ceea ce privește transmiterea COVID-19 și, prin urmare, nu este posibil să se stabilească o perioadă de acceptare pentru dozele de rapel. Cu toate acestea, având în vedere datele nou-apărute, este de așteptat ca protecția rezultată în urma dozelor de rapel să dureze, posibil, mai mult decât cea care rezultă din seria de vaccinare primară. Comisia va monitoriza îndeaproape noile dovezi științifice care apar cu privire la această chestiune. Pe baza acestor dovezi, Comisia poate propune, dacă este necesar, o perioadă de acceptare adecvată și pentru certificatele de vaccinare eliberate în urma administrării unei doze de rapel.
  • Adaptarea hărții UE bazate pe codul de culori prin: combinarea cazurilor noi cu rata de vaccinare a unei regiuni. Harta ar avea în principal un scop informativ, dar ar servi, de asemenea, la coordonarea măsurilor pentru zonele cu un nivel deosebit de scăzut („verde”) sau deosebit de ridicat („roșu închis”) al circulației virusului. Pentru aceste zone, s-ar aplica norme specifice prin derogare de la „abordarea personalizată”. Pentru călătorii din zonele „verzi” nu ar trebui să se aplice restricții. Călătoriile înspre și dinspre zonele „roșu închis” ar trebui descurajate, având în vedere numărul mare de noi infecții, iar persoanele care nu sunt vaccinate și nici vindecate ar trebui să fie obligate să se supună unui test înainte de plecare și carantinei după sosire (cu norme speciale pentru călătorii esențiali și pentru copiii cu vârsta sub 12 ani).
  • Derogări de la anumite măsuri privind călătoriile: ar trebui să se aplice navetiștilor transfrontalieri, copiilor cu vârsta sub 12 ani și călătorilor esențiali. Lista călătorilor esențiali ar trebui redusă, deoarece mulți călători incluși pe lista actuală au avut posibilitatea de a fi vaccinați între timp.
  • Procedura simplificată de activare a „frânei de urgență”: procedura de urgență menită să întârzie răspândirea unor eventuale noi variante de COVID-19 sau să abordeze situații deosebit de grave ar trebui să fie simplificată și mai operațională. Aceasta ar include o notificare din partea statelor membre către Comisie și Consiliu, precum și o masă rotundă în cadrul mecanismului integrat al Consiliului pentru un răspuns politic la crize (IPCR).

Citește și: Primarul Piteştiului face dezvăluiri şocante / Gentea acuză! Recepţia la blocul Titidan s-a semnat fix în ziua în care el era în concediu

Pentru a acorda suficient timp pentru punerea în aplicare a abordării coordonate, Comisia propune ca aceste actualizări să se aplice de la 10 ianuarie 2022.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii