Corin Boian şi-a făcut firmă în Bulgaria ca să-i poată da şpagă Elenei Udrea

de | 4.03.2015 22:12 | Dezvăluiri

# Exclusiv/Cum sună denunţul făcut de patronul argeşean de la Kranz Eurocenter
În motivarea ÎCCJ pentru arestarea Elenei Udrea regăsim detalii explozive atât despre calitatea de martor denunțător a afaceristului argeșean Corin Boian, cât și faptul că 600.000 euro din șpaga totală pe care a dus-o cu geanta, la sediul Ministerului Dezvoltării, îi aparțineau.  Cităm: „Pentru a putea obţine sume de asemenea ordin în numerar, în speță 900.000 de euro, inculpaţii Gardean Adrian, Gardean Miron Dorel şi martorul denunţător Boian Corin au hotărât să înfiinţeze o societate comercială în Bulgaria şi să realizeze importul utilajelor necesare pentru cele două proiecte prin intermediul acestei companii.

Cei doi intenţionau să aplice un adaos comercial ridicat şi să folosească profitul obţinut pentru plata comisionului solicitat de funcţionari, profitând de regimul fiscal favorabil din Bulgaria, care prevede taxe mai scăzute decât în România şi permite retragerea dividendelor în cursul unui exerciţiu financiar. Astfel, în primăvara anului 2011 a fost înfiinţată societatea Edilitaria EOOD, cu sediul în Ruse, administrată de martorul Barbu Cosmin Marcel, persoană apropiată de Gardean Adrian. La sfârşitul acelui an şi la începutul anului 2012, societatea a importat mai multe echipamente de la producători din Europa, pe care le-a revândut către Termogaz Company S.A. şi Kranz Eurocenter S.A. cu adaosuri comerciale de aproximativ 50 – 100%. Întrucât ministerul nu a făcut plăţi în termen util, sumele remise cu titlu de mită au fost obţinute de denunţători din alte surse, fiind restituite ulterior pe măsură ce au fost retrase lichidităţile din compania bulgară”.

Denunțul lui Boian: „Am venit la București având asupra mea 600.000 de euro în numerar, numai în bancnote de 500 de euro”

Pe 6 octombrie 2011, Gardean Adrian şi Corin Boian s-au deplasat la sediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, având asupra lor suma de 900.000 EURO într-o geantă de voiaj de culoare neagră. Gardean Adrian a intrat singur în clădire, accesul fiind realizat de către Nastasia Gheorghe, şi s-a deplasat la cabinetul secretarului general. Cei doi au intrat singuri într-o sală de şedinţe aflată în vecinătatea biroului, iar Gardean Adrian i-a înmânat lui Nastasia Gheorghe geanta, indicând totodată care este conţinutul acesteia.
Iată și denunțul lui Corin Boian: „La data convenită cu Gardean Adrian, cred că în cursul lunii octombrie 2011, am venit la Bucureşti, având asupra mea suma de 600.000 euro în numerar, în bancnote mari, cred că numai de 500 de euro, pentru a ocupa un volum cât mai mic. M-am întâlnit cu Gardean Adrian la biroul acestuia de la Aviaţia Utilitară din Băneasa, iar în prezenţa mea acesta a pus în geantă 300.000 euro. De aici, ne-am deplasat împreună, cu maşina mea, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în Piaţa Constituţiei, în apropiere de Palatul Parlamentului. Am ajuns aici în prima parte a zilei, dar nu pot preciza ora. Eu am aşteptat la maşină, iar Gardean Adrian a intrat cu geanta cu bani în clădirea ministerului, din câte îmi amintesc prin intrarea din faţă, spre Piaţa Constituţiei. Gardean Adrian s-a întors după cel mult o oră, fără geantă, şi mi-a spus că a dat-o domnului Nastasia Gheorghe, aşa cum planificasem.”

Boian a luat banii pentru mită din conturile proprii și din casieria Kranz Eurocenter

Valoarea sumei datorate de S.C. Kranz Eurocenter S.R.L. a fost stabilită prin aplicarea unui procent de 10% la lucrările efectuate în cursul anului 2011 şi neachitate (aproximativ 20 milioane RON), precum şi la suma care urma să fie alocată pentru achiziţia unei instalaţii de transport pe cablu ce fusese deja comandată şi pentru care fusese emisă o scrisoare de garanţie bancară de 800.000 EURO.
„Suma de 600.000 euro a fost obţinută de Corin Boian prin retrageri din conturile bancare proprii, precum şi prin ridicări de numerar din casieria societăţii, aşa cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar. Aceste sume au fost restituite în cursul anului 2012 din sumele obţinute de la Edilitaria”, se scrie în motivarea instanței.
Denis Grigorescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii