Recent, prefectul Mihai Oprescu i-a solicitat şefului CJ Argeş Florin Tecău situaţia contractelor de asistenţă juridică încheiate între Consiliul Judeţean şi casele de avocatură, contracte de la care a pornit războiul în instanţă între cele două instituţii. Concret, Prefectura cerea Consiliului Judeţean lista tuturor contractelor de asistenţă juridică, durata şi valoarea fiecărui astfel de contract, dar şi modalitatea de plată a serviciilor juridice achiziţionate. Practic, juriştii Prefecturii ar fi vrut să afle dacă avocaţii au fost remuneraţi de către CJ Argeş lunar sau doar în momentul prestării serviciilor juridice. Numai că CJ Argeş a răspuns în doi peri Prefecturii Argeş şi i-a transmis doar o listă a serviciilor de asistenţă juridică achiziţionate, omiţând însă valoarea şi durata contractelor încheiate. Cert este că juriştii Instituţiei Prefectului se declară nemulţumiţi de răspuns şi vor să revină cu o nouă adresă către Consiliul Judeţean. I.H.B.




0 Comentarii