Poetul, prozatorul şi criticul literar Constantin Fântâneru s-a născut la 1 ianuarie 1907, în localitatea Budişteni, judeţul Argeş și a decedat la 21 martie 1975 la Piteşti. Este al şaselea dintre cei nouă copii ai Zoei (născută Cârstoiu) şi ai lui Costache Fântâneru. Începe şcoala primară în satul natal, dar o întrerupe o vreme, fiind rănit la picior de o grenadă în toamna anului 1916. După război obţine prin concurs o bursă care îi permite să urmeze, ca intern, ciclul secundar la Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti, unde îi are colegi pe Dan Botta, Petru Comarnescu, Simion Stolnicu, Edgar Papu, Eugen Ionescu etc. În 1927, elev în clasa a VIII-a, debutează în „Revista literară a Liceului «Sf. Sava»”, cu o traducere din Horaţiu, urmată de câteva proze scurte.
A fost secretarul particular şi bibliotecarul lui Stelian Popescu
După susţinerea bacalaureatului, Fântâneru se înscrie la secţia de limbi clasice a Facultăţii de Litere din Bucureşti. Licenţa şi-o ia în 1930, dar nu va profesa, dedicându-se scrisului. Fire complexată, pătrunde greu şi numai cu ajutorul prietenilor Mircea Eliade şi Mihail Sebastian în lumea presei. În 1932 dă la iveală, în „Floarea de foc” şi în „Cuvântul”, trei fragmente dintr-un roman care în acelaşi an este tipărit sub titlul „Interior”. În continuare, colaborează sporadic, îndeosebi cu proză, la „România literară”, „Convorbiri literare”, „Vremea”, „Revista Fundaţiilor Regale” şi „Reporter”. După ce, în 1935, este redactor la gazeta „Prezentul”, în 1936 devine secretar particular şi bibliotecar al lui Stelian Popescu, iscălind destul de frecvent articole pe teme culturale în „Universul”, dar şi în revista „Ideea liberă”, apropiată de extrema dreaptă. Are, se pare, un rol deosebit în structurarea „Universului literar” reapărut în 1938, aici susţinând cronica literară până la sfârşitul anului 1941, când este doborât de o maladie nervoasă. A fost perioada cea mai fertilă a lui Fântâneru, în 1940 el tipărind placheta „Râsul morţilor de aur” şi studiul „Poezia lui Lucian Blaga şi gândirea mitică”. Intenţiona să publice un alt studiu, Clasicism şi creştinism, din care mai multe fragmente apăruseră în „Universul literar”, precum şi traducerea, în colaborare cu Liviu Rebreanu, a romanului „Măgarul de aur” al lui Apuleius, inclusă în planurile Institutului de Studii Latine.
A predat 20 de ani limbile latină, franceză și rusă la liceul din Topoloveni
Timp de câţiva ani boala şi mizeria în care trăieşte sunt atât de mari, încât prietenii vor lansa apeluri repetate spre a i se veni în ajutor. Refăcut oarecum, se retrage pe meleagurile natale, consacrându-se carierei didactice. Între 1949 şi 1969 a predat limbile latină, franceză şi rusă la liceul din Topoloveni. În ultimii ani de viaţă şi-a reluat timid preocupările literare, dând la lumină, în revista „Argeş”, o suită de „naraţiuni”. Aceeaşi revistă îi publica postum, după ce, în 1981, cartea sa de debut fusese reeditată, şi câteva pagini memorialistice, împreună cu alte texte inedite, între care un memorial cu titlul „Slujba din hol” şi diverse jurnale, ele fiind strânse în volumul „Cărţi şi o altă carte” (1999), urmat de „Cruciada umbrelor” (2001), reunind o mare parte din cronicile şi articolele din „Universul literar”. Microromanul „Interior”, intitulat iniţial „Margini”, „Margini de oraş”, „Eu şi oraşul”, „Apropiatul” etc., se înscrie printre primele tentative româneşti de renovare a genului, pe urmele unor modele europene prestigioase (îndeosebi Andre Gide), în direcţia autenticităţii. Sub zodia acesteia urma să stea prezentarea trăirilor intime ale personajului central, Călin Adam, figură parţial fictivă, parţial un alter ego al autorului. Caracteristică îi este intensa bucurie în faţa vegetalului oricât de umil şi a feminităţii abia înmugurite. Însă nu introspecţia ori monologul lăuntric predomină în „Interior”, ci dialogurile, în care se strecoară câteodată o notă de absurd. Folosirea unor cuvinte improprii, neglijarea pe alocuri a sintaxei, o anume preţiozitate, reproşată de unii critici, ar fi fost introduse de autor întru sporirea autenticităţii. Meritul principal rămâne acela de a fi experimentat o formulă nouă, ce stă şi la baza celui de-al doilea roman, intitulat „Mâinile”, din care au rămas în periodice şase ample fragmente. „Râsul morţilor de aur” ar fi reprezentat, în opinia unor critici, o încercare de a construi o viziune mitologizantă a istoriei mişcării legionare, în acest sens fiind invocate unele poezii (Legionaria) cu accente imnice ori cu aluzii la evenimentele timpului. Multe dintre articolele lui, adunate postum în volumul „Cruciada umbrelor”, conţin idei şi atitudini promovate de o seamă de curente naţionaliste, însă la o cercetare atentă faptul denotă doar un fel de conformism superficial. Criticul de la „Universul literar”, om cu o bogată cultură clasică şi modernă, e interesat de fenomenul spiritual, de cel religios mai cu seamă, şi în consecinţă se ocupă cu predilecţie de operele literare ce conţin o atare problematică. Aderând intim la ortodoxie, el nu este totuşi un dogmatic.
Activitatea de la „Universul literar” i-a asigurat un loc de frunte printre tinerii critici
În lucrarea „Poezia lui Lucian Blaga şi gândirea mitică” este evidenţiată, pe baza unei întinse bibliografii, mitologia personală a poetului şi filosofului, apreciată ca o realizare deosebită, chiar dacă nu o dată ea se află în opoziţie cu doctrina creştină. Amplul studiu, printre cele dintâi consacrate lui Lucian Blaga, continuă să fie util şi astăzi, măcar în unele părţi ale sale. Interesante sunt şi capitolele ce se ocupă de influenţa exercitată de autorul „Poemelor luminii” şi de „perspectivele poeziei tinere”. La fel procedează Fântâneru în majoritatea cronicilor literare, unde, fără să insiste asupra aspectelor propriu-zis estetice, detaliază problematica umană a creaţiilor, încadrând-o cu sagacitate şi apreciind în genere judicios valoarea lor. Activitatea de la „Universul literar” i-a asigurat, la sfârşitul deceniului al patrulea şi începutul celui următor, un loc de frunte printre tinerii critici. Dintre scrierile târzii, „naraţiunile” demonstrează atât spirit de observaţie, cât şi fantezie, precum şi un stil îngrijit, cu neaşteptate scânteieri. Mozaicul este însă de dimensiuni prea mici pentru a avea efectul scontat. Rămas neterminat, romanul autobiografic Slujba din hol este interesant ca frescă parţială a vieţii din redacţia unui mare cotidian şi prin efortul de autoportretizare.
M.I.
0 Comentarii