Web Analytics
scris joi, 27.02.2014

Constantin Cârstea ar fi împlinit 65 de ani

În urmă cu aproape patru ani și jumătate a trecut la cele veşnice un simbol al lui FC Argeş. Sâmbăta trecută, cel care a fost Constantin Cârstea, fost antrenor, jucător și președinte la FC Argeș ar fi împlinit vârsta de 65 de ani. Cârstea s-a stins din viaţă pe 16 noiembrie 2009, când avea doar 60 de ani, în urma unei boli incurabile. Fostul director tehnic al echipei Gloria Bistriţa şi campion cu FC Argeş în 1972 şi 1979, Constantin Cârstea, a încetat din viaţă după ce metastaza canceroasă de care suferea s-a agravat. Conform medicilor de la spitalul din Piteşti, boala lui Cârstea s-ar fi declanşat după ce oficialului i-a fost extirpată o aluniţă pe care o avea la mâna stângă. Născut la 22 februarie 1949, Cârstea a mai suferit un atac cerebral în urma căruia a intrat în comă şi a fost internat în spitalul de la Bistriţa. Ulterior el şi-a revenit, iar după câteva zile a fost transportat la Piteşti cu o salvare SMURD. Din cauza drumului lung dintre Bistriţa şi Piteşti, marelui fotbalist argeşean i s-a făcut rău şi a intrat din nou pentru a doua oară în comă. După aproape 3 luni boala a recidivat şi a încheiat conturile definitiv cu unul dintre cei mai mari fotbalişti argeşeni. M.I.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...