Web Analytics
scris joi, 27.08.2015

Consilierul județean Narcis Sofianu dă de pământ cu președintele CJ Argeș: „Dl. Tecău este doar un pierde-vară pe bani publici”

Consilierul Județean PNL, Narcis Sofianu, îl desființează politic pe Florin Tecău, președintele Consiliului Județean, considerând că funcția de conducere pe care acesta o are este mult prea mare pentru el. Narcis Sofianu este nemulțumit de modul în care Florin Tecău își exercită funcția de președinte al CJ Argeș: „Părerea mea este că dl. Tecău, indiferent din partidul din care va face parte, am văzut că îi lua apărarea unii de la niște partide mici și e posibil să meargă într-acolo, este o persoană simpatică în anumite momente, însă pălăria funcției de președinte al Consiliului Județean este prea mare, e ca și cum ai băga un pitic într-un cort de circ. Nu merită să stea acolo pentru că încurcă lumea. Să ajungă să-mi spună pe un drept legal al meu de consilier județean care am promovat un amendament, care a fost votat de comisia juridică, să-mi spună în ședință publică <<dă-mă domnule în judecată pe mine nu mă interesează>> în condițiile în care nu avea voie să facă acest lucru. Am ajuns aproape să mă rog de dumnealui să-mi treacă pe ordinea de zi, așa cum prevede legea, proiecte de hotărâri pe care le am pentru județul Argeș, chestiune pe care o fac în calitate de consilier județean și colegii mei consilieri, indiferent de partid, pot să aprecieze o eventuală inițiativă. Eu consider că dl. Tecău este doar un pierde-vară pe bani publici”, a precizat consilierul județean Narcis Sofianu.

Consilierul județean Narcis Sofianu dă de pământ cu președintele CJ Argeș: „Dl. Tecău este doar un pierde-vară pe bani publici”

A.V.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită