Web Analytics

Consilierii PNL vin cu proiecte noi în 2022: reabilitarea lacului din Pădurea Trivale și parc industrial, în Pitești

de | 11.01.2022 11:30 | Actualitate, Politica si Administratie

Astăzi va avea loc în sala de consiliu a Primăriei Pitești o întâlnire între reprezentanții Primăriei Pitești și consilierii locali, în vederea stabilirii în linii mari a bugetului pentru anul 2022.

Consilierii PNL vor analiza toate proiectele de investiții.

Reabilitarea lacului din pădurea Trivale-principalul loc de promenada al Municipiului Pitești nu ar mai trebui să fie încremenit în timp, ci reabilitat, modernizat și exploatat la adevărata lui valoare, bineînțeles fără a deranja nici măcar un fir de iarbă sau o frunză din zona respectivă, cu un respect total față de natura înconjurătoare.

Amenajarea unei parcări și loc de joacă în zona Piața Prundu, parc industrial pentru că într-un municipiu din anul 2022 nu ar trebui să nu existe un parc industrial care să aducă locuri de muncă și bani către Primărie.

Citește și: Alina Gorghiu: “2022 trebuie să fie anul abordărilor constructive”

Implementarea unui proiect de montare Panouri fotovoltaice pe terenuri domeniu public sau pe acoperișul unor clădiri publice care se pretează din punct de vedere tehnic concomitent cu investiții pentru reducerea consumului de energie electrică, gaze naturale prin eficientizarea energetică a clădirilor publice, școli, grădinițe etc.

Spital Municipal de urgență sau, în urma concluziilor studiului de oportunitate, de alte specialități neacoperite de spitalele existente.

Tartan turnat, în mod etapizat, pe toate terenurile de sport din unitățile de învățământ astfel încât elevii din Pitești să își poată desfășura în condiții de confort și siguranță orele de educație fizică.

Articol scris de Bianca Solomon

Distribuie!

0 Comentarii