Un prim-ministru spunea, cândva, în frumoasa noastră tranziție, că nu mai e nimic de furat în țara asta. Mai era. Și s-a mai furat. Și mai este. Și se mai fură. Dar el își pierduse ochelarii. Sau, poate, i se furaseră. Și așa nu vedea că măcar din Parlament mai era câte ceva de ciupit, de șterpelit. Este adevărat că din uriașa Casă a Poporului se furaseră până și balustradele, ca să nu mai vorbim de ușile sculptate, cu balamale cu tot. Dar o făcuse populația, că încă nu se instalase parlamentul acolo. Au pus altele la loc, imitații după cele care îi plăcuseră lui Ceaușescu. Clanțe în aparență aurite. Dar de fapt bronzuite. Și se știe că după aur și argint, arama este cel mai scump metal.
Tot de la același premier, dacă nu mă înșel, sau poate de la altul, au rămas în parlament două vorbe celebre: „Ciocul mic!” ceea ce este egal cu altă expresie populară, că tot suntem în democrația ireală: „Tacă-ți clanța!”
Și într-adevăr domnii parlamentari tac și când dorm în ședințe, și când vizionează pe ecranul telefoanelor filme porno, pe când alții meliță la vorbe fără încetare, ba cu sâmbure, ba foarte goale.
Hanța-hanța, uite că se fură clanța! De la o ușă, de la două, de la nouă și așa mai departe, de pe un coridor pe alt coridor, de pe un etaj pe alt etaj. Concret, se fură în Parlament. Să nu vă închipuiți că pleacă domnii deputați sau domnii senatori cu ușile în spate, ar fi prea de tot… În Parlament se fură discret. Cu firme căpuşă, cu licitații trucate, cu comisioane grase. Cu afaceri dubioase. Dar să meargă până când să fure clanțele de la ușile Parlamentului, e ceva de neînchipuit. Și asta nu e o invenție a băieților deștepți din televiziuni, nici a fetelor grațioase din emisiuni. E adevărul adevărat, văzut și auzit, declarat de mai mulți parlamentari care se arătau nedumeriți ca niște oameni foarte cinstiți.
Deținem multe recorduri în Europa și chiar în lume cu fapte și situații dintre cele mai mizerabile, dar în privința aceasta avem un record absolut. Am mai auzit și prin alte părți de parlamentari care s-au înjurat, s-au îmbrâncit, s-au păruit și și-au cărat la pumni, dar nu care să fure și de pe pereții din parlament. Aleșii noștri. Reprezentanții. Mai exact, o parte a lor, cum îi plăcea să zică bătrânului înțelept, poate mici, mititei, ba chiar mai măricei se contaminară de această boală națională. În timp ce se vorbea pe coridoare și în sala mare, în șuiete și plenare despre dispariția flotei, privatizarea de la ARO, de la Tractorul, de la Semănătoarea, de la Autobuzul, de la Aluminiu și de pe unde nu, uzine, fabrici, șantiere, combinate, păduri și mai departe, în proiecte, minele de aur, minele de cupru, hidrocentralele, gazele naturale, căile ferate… În plus, avalanșă de guvernări, schimbări de premieri, suspendare de președinte, referendum, secetă, incendii. Mistificare pe listele electorale. Și în tot acest timp, niște parlamentari să fure, auzi dumneata, clanțele de la ușile instituției unde se pitrocesc legile, inclusiv codul civil și codul penal. Dacă merge tot așa și nu e niciun semn de altceva, o să ne trezim și fără balamale, și fără tribune, și fără scaunele de sub șezut, și fără urne și biluțe, și fără trepte la scări… Dar nu se poate să facă asemenea furtișaguri cei aleși din sânul poporului. Acești domni au prestigiu și au prestanță. Cu mașini la scară, cu vacanță de o vară, cu secretară, cu cabinete în teritoriu, cu transport gratuit pe trenuri, pe vapoare și pe avioane, cu călătorii peste hotare, cu salarii peste măsură, cu venituri suplimentare, că nu degeaba și-au plătit locul pe listele electorale. Și dacă nu ei, atunci cine?…
O snoavă circula în trecut cum că membrii unei delegații parlamentare, guvernamentale sau chiar prezidențiale din România socialistă la Londra, la Paris sau în altă capitală de țară occidentală, au furat de la hotel scrumierele, săpunele și deodorantele, dar tot au lăsat capacele de la toaletă și clanțele de la uși.
Am auzit că la Casa Poporului se va face o anchetă și se va introduce un control foarte strict. Dar cum să-i cauți pe reprezentanții alegătorilor în genți, în buzunare sau chiar să-i dezbraci la pielea goală?
Un domn deputat spunea că e prea mare tentația unui suvenir de o asemenea valoare sentimentală. Iar vina se mai aruncă și pe turiști, și pe personalul auxiliar. Oricum, parlamentarii rămân stupefiați când dau cu nasul de ușile pe care nu au cum să le descuie sau cele care nu pot fi închise la toalete… Nici o vespasiană dintr-o gară de țară nu arată așa. Nici un canton de cale ferată părăsit pe o linie necirculată în care s-au adăpostit ilegal nişte boschetari.
Se va afla vreodată cine și cum?
Pe vremea, nu pe lumea cealaltă, într-o adunare solemnă de scriitori a dat năvală împleticindu-se și făcând pe beatul un poet neadaptabil. Și fără să se așeze, a început să înșire niște nemaiauzite întrebări: „Cine a pus c…t pe clanță? Eu am pus c…t pe clanță? Tu ai pus c…t pe clanță? El a pus c….t pe clanță? NOI AM PUS C…T PE CLANȚĂ!”
Unde ești, dumnule Pâcă?

(Prof. Marin Ioniţă)