Web Analytics
scris miercuri, 20.11.2013

Concert german la Piteşti

Filarmonica Pitești îi invită joia aceasta, de la ora 19, pe iubitorii de muzică să petreacă o seară în stil nemțesc, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Pitești. După modelul de săptămâna trecută, când concertul a fost unul rusesc 100%, cel din săptămâna aceasta va fi unul în întregime german. Sub bagheta dirijorului Vincent Grüger și alături de solistul cornist Petrea Gâscă (foto), orchestra simfonică a instituției va interpreta W. A. Mozart – Concertul nr. 2 pentru corn şi orchestră în mi bemol major, Vincent Grüger – Kleines Konzert pentru corn şi orchestră cu doi corni obligaţi şi Anton Bruckner – Simfonia nr. 3 în re minor, Wagner. Dirijorul Vincent Grüger provine tocmai din Germania și a colaborat cu artiști de renume, cum ar fi Felicia Filip, Christian Rudik, Marius Vlad Budoiu şi Doina Scripcaru. Doctor în muzică, cornistul Petrea Gâscă a fost membru permanent al orchestrei „Europa Symphony” din Viena, vreme de trei ani, și a susținut numeroase concerte atât naționale, cât și în foarte multe țări străine. Adriana Gândilă

Concert german   la Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...