Web Analytics
scris miercuri, 22.01.2014

Concert de Mozart pentru harpă şi flaut la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 23 ianuarie, de la ora 19.00, la Casa de Cultură a Sidicatelor, al doilea concert simfonic al lunii. După o seară în care solişti au fost un pianist şi o violonistă, de data aceasta invitaţi vor fi o flautistă şi o harpistă. Orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Vlad Agachi şi solistele Cristina Răducan şi Miruna Vidican interpretează pagini muzicale aparţinând lui W. A. Mozart: Divertismentul nr. 2 în Si bemol major, Concertul în Do major pentru flaut, harpă şi orchestră şi Simfonia nr. 40.
Cristina Răducan, după absolvirea Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti, a urmat cursurile de master de la aceeaşi universitate, obţinând numeroase premii la concursurile de gen. De asemenea, a  susţinut recitaluri la prestigioase instituţii de cultură din ţară. A mai colaborat cu Filarmonica Piteşti la diverse concerte sau recitaluri camerale.
Miruna Vidican a început studiul muzical de la opt ani, când a cântat în Corul Radiodifuziunii Române. Trei ani mai târziu începe studiul harpei la Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti. Profesoară de harpă la liceul pe care l-a absolvit, Miruna Vidican a absolvit UNMB Bucureşti.  Vlad Agachi a absolvit, la Cluj-Napoca, Liceul de Muzică „Sigismund Toduţă” şi, la Bucureşti, Universitatea Naţională de Muzică, secţiile dirijat şi interpretare muzicală. A finalizat masterul de dirijat cu profesorul Dumitru Goia, în prezent urmând cursurile de doctorat. A obţinut numeroase premii şi burse în ţară şi în străinătate, susţinând concerte în Portugalia, Polonia, Republica Moldova, SUA (Tanglewood). D.G.

Concert de Mozart pentru harpă şi flaut la Filarmonica Piteşti

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...