Web Analytics
scris miercuri, 11.06.2014

Comunitatea Montană Iezer Muscel a fost premiată la Strasbourg

# ALDA a recompensat activitatea organizaţiei conduse de consilierul judeţean Leonard Soare. Săptămâna trecută, consilierul județean Leonard Soare, preşedintele Comunităţii Montane Iezer Muscel (CMIM), a participat la Adunarea Ordinară şi Extraordinară  ALDA de la Strasbourg. De remarcat că la eveniment au participat reprezentanţi din peste 20 de țări, toţi membri ALDA, precum şi reprezentanţi ai Consiliului Europei şi Comisiei Europene. Cu acest prilej, CMIM a primit din partea Asociaţiei Agenţiilor  pentru Democraţie Locală din Europa (vezi foto) Diploma de Parteneriat Intermunicipal și Regional, pentru rolul de partener activ în dezvoltarea democrației în Europa și implicarea în Programele Agențiilor pentru Democrație Locală. Nota bene!

CMIM Argeş,  prin preşedintele său, Leonard Soare, a fost premiată pentru numeroasele proiecte derulate sub patronajul Comisiei Europene, dar și pentru profesionalismul  de care a dat dovadă în implementarea acestora în circa 15 state din spaţiul UE. Comunitatea Montană Iezer Muscel fost, de altfel, şi singurul membru ALDA   din România, premiat la această importantă adunare de la sediul Consiliului Europei.  D.G.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită