Cunoscutul apărător al drepturilor polițiștilor argeșeni, el însuși polițist și fost șef al Serviciului de Arme și Explozivi din IPJ Argeș, ne referim desigur la comisarul șef Nicolae Baciu, lovește din nou. Și o face nu doar din postura de ofițer și victimă a abuzurilor comandanților de ieri și de azi ai poliției argeșene, ci și din cea de avertizor public, conform Legii 571/2004. În această ediție a Jurnalului de Argeș, comisarul șef Nicolae Baciu publică o filipică în care protestează împotriva înscrierii la concursul pentru postul de comandant al Poliției Municipiului Pitești a controversatului Costel Nedelescu, pe care nu se sfiește să îl denumească „fruntaș la fabrica de permise auto” și pe care îl identifică drept protejatul dintotdeauna al chestorului Ion Stoica. Ca de fiecare dată, comisarul șef Nicolae Baciu, considerat de foarte mulți polițiști drept „vocea poporului mut din IPJ Argeș”, toarnă cu acid sulfuric peste tarele unor comandanți nu doar incompetenți, ci și abuzivi. (G.G.)
***
SOS! Sesizare în baza Legii 571/2004
Către, I.P.J ARGEŞ
În atenţia d-lui inspector şef IONEL ISPIR
SOCIETATEA CIVILĂ
Subsemnatul Baciu Nicolae, domiciliat în mun. Pitești, str. Violetelor nr.1, bl. PS 11, sc. C, ap.10, jud. Argeș, ofițer de poliție judiciară în cadrul I.P.J Argeș, tlf. 0720044640, victimă a dosarului de tip poliție politică 0023036/ 2003 al MAI, a dosarului de tip poliție politică 00371090/2003 al DGIPI, care au stat la baza Dispoziției 0770 din 17.02.2003 a șefului I.G.P.R, în prezent victimă a dosarului, de tip poliție politică, al I.P.J Argeș, DIPI, SIPI Argeș și O.R.N.I.S.S, care a stat la baza dispoziției 2073 din 28.01.2014 a șefului IPJ Argeș, și a altor nenumărate acțiuni de tortură, abuz și șantaj exercitate împotriva subsemnatului începând cu 28.01.2014, în temeiul Legii 571/2004, formulez:
CONTESTAȚIE,
împotriva admiterii candidaturii comisarului șef Nedelescu Costel, la concursul pentru ocuparea funcției de șef al Poliției municipiului Pitești, pentru următoarele considerente:
„Cetățenii și polițiștii municipiului Pitești nu merită să îndure un asemenea blestem, precum acest Nedelescu Costel”
În calitate de cetățean și ofițer de poliție judiciară, bazându-mă pe o experiență neîntreruptă de peste 30 de ani în structurile Poliției Române, perioadă în care am cunoscut și avut împliniri și neîmpliniri, semnalez un aspect punctual care ar putea fi generator a multor surse de neîmpliniri.
Nedelescu Costel este un Dinu Păturică al zilelor noastre, creație de tip coadă de topor a chestorului Stoica Ion, folosit, la nevoie, ca măciucă de atac împotriva unora, printre care și a subsemnatului.
Nu suportă hârtia câte ar fi de așternut, referitor la o caracterizare reală, a tipologiei acestui individ și a grupului său de oportuniști, pricepuți la toate și specialiști în nimic, cu un destin fantastic, care le-a oferit posibilitatea unui trai regesc, ocupând funcții de mari intelectuali într-un sistem în care le-a permis să ocupe funcții de general, cu pregătire și comportament de caporal.
Așa s-a ajuns ca astfel de oportuniști, prin susțineri reciproce să ajungă în funcții nemeritate, iar prin acțiunile și inacțiunile lor, au generat și generează efectele pe care le vedem zilnic și pentru care România plătește scump astăzi.
Argumente:
1. Nedelescu Costel este autorul adresei nr. S/26014 din 11.02.2003 a IPJ Argeș prin care împreună cu chestorul Stoica Ion a dispus abuziv conexarea ilegală a notelor de constatare nr. S/59018/2003 și S/59010/2003 la dosarul S/26017/2003.
2. Nedelescu Costel este autorul notei informative nr: 24461 din 11.04.2003, înregistrată în mod abuziv în evidențele Serviciului Economic din IPJ Argeș prin care îl informa pe creatorul său, chestorul Stoica Ion, că îl urmărește pe subsemnatul și în timpul liber.
3. Nedelescu Costel este autor al rapoartelor nr. 200414 din 13.05.2014 și 200428 din 16.05.2014, prin care a ticluit și inițiat dosarul penal nr. 267/P/2014 , în care am fost cercetați toți lucrătorii Serviciului AESP din IPJ Argeș, pentru așa-zise fapte penale văzute de Nedelescu și gașca lui pentru care în final procurorii au clasat dosarul de peste 500 de pagini după ce aveau să constate că faptele nu există.
4. Nedelescu Costel este fruntaș la „Fabrica de permise auto” și conform raportului Corpului de Control nr. 631260 din 18.12.2008 în care s-a consemnat” … prin implicarea lor directă, în contextul prezentat, polițiștii s-au substituit lucrătorilor de la SPCEP, depășindu-și atribuțiunile de serviciu. Cu girul documentelor întocmite de polițiști, fără competență materială și uneori fictiv, solicitanții și-au stabilit domiciliul pe raza municipiului Pitești și a comunelor coordonate, fapt ce le-a permis ca ulterior să participe la examenul pentru obținerea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice și să obțină facil permisul de conducere, 33 dintre aceștia fiind implicați ulterior în evenimente rutiere soldate cu 5 persoane decedate, 21 rănite grav și 34 rănite ușor…”.
5. Nedelescu Costel a vrut să fie fruntaș și la permisele de armă și în perioada 01.03. 2014 și până în prezent a dispus, în mod abuziv, mai întâi administrativ, anularea a peste 500 (cinci sute) de permise ale deținătorilor legali de arme, după care aceleași persoane au fost cercetate penal și soluția procurorilor a fost invariabil de clasarea tuturor acestor dosare. A reușit performanța de a îndepărta nejustificat jumătate din colectivul serviciului și de a instaura cea mai organizată dezordine a activităților serviciului. După mintea acestui analfabet juridic, județul Argeș ar trebui să fie declarat cel mai nesigur loc din lume, dacă ne raportăm la numărul de infracțiuni înregistrate la regimul armelor pe unitatea de timp.
Aceste câteva exemple sunt argumente prin care vă solicit să reflectați asupra oportunității de a oferi posibilitatea unui astfel de personaj să ocupe o nouă funcție și să își impună incompetența și stupiditatea, pe cheltuiala și suferința celor care l-au plătit și îl plătesc, numai pentru că este buzduganul (măciuca) chestorului Stoica Ion.
Oricare va fi alegerea dvs. vă asigur că pentru subsemnatul, aceste personaje care accidental au îmbrăcat haina lui Dumnezeu, în realitate reprezintă Diavolul în persoană și sunt convins că istoria va consemna prezența lor, la capitolul personaje de tristă amintire.
Semnalarea îmi aparține, decizia vă aparține, cetățenii și polițiștii argeșeni au dreptul să știe, pentru că, garantat, aceștia nu merită acest blestem și vă vor judeca.
Vă mulțumesc pentru atenție.
Cu deosebită stimă,
Nicolae BACIU, 19 aprilie 2015
0 Comentarii