Web Analytics

Combaterea spălării banilor: Evaluarea riscurilor de spălare a banilor și de finanțare a terorismului 

de | 29.10.2022 11:25 | Actualitate, Bani europeni, Economie, Home, Politica si Administratie

Comisia Europeană a adoptat Raportul privind evaluarea supranațională a riscurilor (SNRA), un instrument menit să ajute statele membre să identifice și să abordeze riscurile de spălare a banilor și de finanțare a terorismului.

Citește și: Argeş Mall va schimba zona industrială din Tudor Vladimirescu!

Deși majoritatea recomandărilor formulate ca rezultat al evaluărilor anterioare (ultimul astfel de raport datează din 2019) au fost deja puse în aplicare, raportul subliniază faptul că deficiențele în ceea ce privește identificarea beneficiarilor reali continuă să reprezinte o amenințare considerabilă la adresa sistemului financiar, deoarece anonimatul rămâne o vulnerabilitate critică pentru toate sectoarele și activitățile.

De asemenea, raportul recalculează nivelurile de risc din anumite domenii în care au fost identificate modificări începând din 2019, cum ar fi criptoactivele și jocurile de noroc online, unde riscurile sunt în prezent mai mari. Comisia își menține angajamentul de a proteja cetățenii și sistemul financiar ale UE împotriva spălării banilor și a finanțării terorismului.

Citește și: Ora de iarnă amplifică teama românilor de facturi

Normele recente privind combaterea spălării banilor propuse în pachetul legislativ din 2021 vizează îmbunătățirea detectării tranzacțiilor și activităților suspecte și eliminarea lacunelor utilizate de infractori pentru a spăla veniturile ilicite sau pentru a finanța activități teroriste prin intermediul sistemului financiar. Raportul de astăzi recunoaște importanța acestui pachet, care se discută în prezent în Parlamentul European și în Consiliu.

Articol scris de Cristian Vasile

Distribuie!

0 Comentarii

Înaintează un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *