Web Analytics

Colonelul Ion Muţiu, nepotul lui Octavian Goga

de | 2.11.2011 23:00 | Cultură

Colonelul Ion Muţiu s-a născut în anul 1891, în comuna Răşinari din judeţul Sibiu. Descinde dintr-o familie care a dat ţării pe marele poet Octavian Goga, căruia îi era nepot după mamă. Bunicul său fusese stegar în armata populară a lui Avram Iancu. După clasele primare, pe care le-a urmat în satul natal, şi-a făcut studiile liceale la Sibiu, iar în 1912 trece Carpaţii, pe la vama Cucului şi se înscrie la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti. După licenţiere îmbrăţişează cariera militară, devenind un distins ofiţer al armatei române.

A devenit fiu adoptiv şi activ al Rucărului

În 1916, Muțiu s-a înrolat cu gradul de sublocotenent în armata română participând la luptele de la Mateiaş-Dragoslavele-Predeal şi Predeluş, ulterior la luptele de la Mărăşeşti, săvârşind fapte de vitejie deosebită pentru care a primit ordinul „Virtutea Militară” şi medalia „Ferdinand I cu spadă”. După terminarea războiului s-a căsătorit cu o rucăreancă, Ortansa Năstăsescu, dintr-o veche familie de moşneni, devenind fiu adoptiv şi activ al acestei frumoase şi străvechi aşezări româneşti a Muscelului. Colonelul Muţiu, în cei aproape 32 de ani de carieră ostăşească, a făcut parte din cadrul Regimentului 30 Dorobanţi cu garnizoana în oraşul Câmpulung Muscel iar apoi, după restructurarea organizatorică, a fost numit comandant al Regimentului 4 Dorobanţi-Argeş.

În funcţia de şef al Regimentului 4 Argeş a fost felicitat de mareşalul Antonescu pentru redobândirea Basarabiei

Pe parcursul întregii cariere, în ierarhia superioară a armatei române, a activat şi ocupat funcţii de răspundere în următoarele corpuri regimentale şi de comandă: în 1916 la R. 83 infanterie; între 1916-1924 la R. 6 „Mihai Viteazul”; între 1924-1933 a activat la Marele Stat Major; 1933-1935, la R. 30 Dorobanţi-Muscel; 1935-1937 a activat ca inspector de pregătire militară; 1937-1939, detaşat din nou la Marele Stat Major; 1939, devine ajutor de comandant la R. 30 Dorobanţi; 1939-1940 la R. 26 infanterie, ca ajutor de comandant; între 1941-1943 este numit comandantul R. 4 Dorobanţi Argeş; în 1943 îl găsim activând pe lângă Cartierul General al Corpului I de Armată; 1943-1945 este detaşat la comenduirea Bucureşti, adjunctul Comandantului Comandamentului Militar al Capitalei, care a fost generalul Iosif Teodorescu, cu rădăcini rucărene. Când mareşalul Ion Antonescu a ordonat istoricul îndemn „Ostaşi, treceţi Prutul!”, Ion Muţiu, în fruntea Regimentului 4 Argeş pe care îl comanda a acţionat cu bărbăţie eliberând străvechiul pământ al Basarabiei lui Ştefan cel Mare, ajungând la finele anului 1941 la porţile Odessei, eliberând-o după lupte aprige în luna actombrie. Calităţile deosebite demonstrate pe câmpurile de bătaie în calitatea de comandant al regimentului a fost recunoscută de însuşi mareşalul Ion Antonescu care, într-o vizită pe front, i s-a adresat cu apelativul şi aprecierea de invidiat: „Bravo, Muţiule!”.

Pentru participarea la cele două conflagraţii mondiale a primit numeroase distincţii

Pentru meritele deosebite în întreaga sa activitate militară, a fost apreciat şi evidenţiat cu următoarele distincţii: Ordinul „Steaua României” cu spadă în grad de cavaler cu panglică de „Virtute Militară” în 1916; Ordinul „Coroana României” în grad de ofiţer în 1924; Crucea comemorativă cu beretele „Dunărea”, „Dobrogea, Carpaţi” 1918-1919; Medalia „Victoria” în 1921; Medalia „Ferdinand I.„ în 1924; Medalia „Apărarea Galaţiului” în 1919; Insigna pentru serviciu în R. 6 „Mihai Viteazul” în 1933; Centenarul „Regele Carol I” în 1929; Ordinul „Steaua României” în grad de ofiţer cu spadă şi panglică de „Virtute Militară”. A participat efectiv şi nemijlocit la cele două campanii din cele două Mari Conflagraţii Mondiale, în 1916-1918 şi 1941-1943. A fost rănit de două ori, în luptele de pe Valea Buzăului şi Valea Prahovei.

Este autor de scrieri din domeniul militar, istoric, folclor muzical, lingvistic şi beletristică

În anul 1927, Ion Muţiu a fost gratulat cu titlul de laureat al Premiului Uniunii Compozitorilor pentru culegerea sa de folclor, care cuprindea 37 de melodii din alte comune din judeţul de baştină, Sibiu, 4 melodii din Făgăraş. A adunat de-a lungul vieţii peste 1.200 de doine şi cântece bătrâneşti, culese de prin aproape toate provinciile româneşti pe unde l-au purtat paşii datoriei de ostaş. O altă mare pasiune a lui Ion Muţiu a fost lingvistica. A întocmit chiar un „Dicţionar al neologismelor din limba română”, încă nepublicat însă vădind preocupările sale certe şi care i-au îndreptat primii paşi spre litere. Este autorul a peste 500 documente inedite de o excepţională valoare privind luptele din primul război mondial din regiunea Câmpulungului şi din cele ale Transilvaniei. S-a săvârşit din viaţă în 1975, la o vârstă venerabilă, 84 de ani. Colonelul Muţiu, în afara calităţilor militare de excepţie, a fost şi autor de scrieri din domeniul militar, istoric, folclor muzical, lingvistic şi beletristică. Dintre scrierile istorice amintim: „Desfăşurarea luptelor în zona Câmpulung şi în Transilvania în primul război mondial (manuscris aflat în arhivele militare din Piteşti); Tactica de luptă dincolo de Nistru; beletristică: Urmaşii dacilor (1917), La urşi pe Negoiu (1922), Ochi de vultur (1922), Armă necunoscută (1942), Un trecător – Matusalem (1929), Completări la monografia Răşinarilor. Atât în activitatea militară cât şi după pensionare, Ion Muţiu a intrat în contact şi a avut relaţii strânse şi dezinteresate cu multe personalităţi ale timpului: Regele Carol I, după trecerea Carpaţilor în 1916, cu Regele Ferdinand Întregitorul, la numirea ca membru al Ordinului „Coroana României” în 1924, cu Regele Carol II când i se conferă medalia Ferdinand I, cu spadă, cu Regele Mihai I, în 1941, cu ocazia vizitei Suveranului pe front în Transnistria, cu generalul Ion Antonescu, la aniversarea pentru acordarea gradului de general de divizie.
Marius Ionel. Articolul a fost realizat cu sprijinul Col. (r) Gheorghe Rădescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii