Web Analytics

„Colectează selectiv! Implică-te şi tu!”

de | 1.03.2012 19:53 | Actualitate

# A.D.I Servsal Argeş a lansat campania de informare şi conştientizare. Luni, 27 februarie 2012, la Hotel Victoria – salonul Ferdinand, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Servsal Argeș, în parteneriat cu SC Apă – Canal 2000 SA, SC Eco-Rom Ambalaje SA, Universitatea Pitești și Antena 1 Pitești au dat startul campaniei de informare și conștientizare “Colectează selectiv! Implică-te și tu!” La eveniment au participat: vicepreședintele Consiliului Județean Argeș – Florin Tecău, vicepreședinta Consiliului Județean Argeș – Simona Bucura Oprescu, edili ai tuturor primăriilor din județ, reprezentanți ai operatorilor de Salubritate, reprezentanți ai Gărzii de Mediu și ARPM. Prin această campanie se urmărește:
1. Dezvoltarea unui cadru de comunicare și parteneriate pentru informarea grupului țintă.
2. Informarea factorilor interesați cu privire la noile dotări din sistemul integrat de management al deșeurilor din județul Argeș.
3. Conștientizarea locuitorilor județului Argeș privind beneficiile colectării selective.
4. Implementarea unui sistem de colectare selectivă la gospodăriile din mediul urban și rural.
5. Reducerea cantității de deșeuri menajere depozitate la Albota, respectiv creșterea cantității de deșeuri reintroduse în circuitul economic.
6. Protejarea mediului înconjurător și reducerea poluării aerului, apei și solului prin gestionarea corectă a deșeurilor.
În aceeași zi, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Servsal Argeș a semnat un Protocol cu SC Eco-Rom Ambalaje SA pentru campania de informare și conștientizare cu privire la colectarea selectivă a deșeurilor de ambalaje în județul Argeș. Prin acest protocol, SC Eco-Rom Ambalaje SA s-a angajat să sprijine campania de informare și conștientizare și să ofere manualul educațional „Învățăm să reciclăm ambalajele”, elevilor de clasa a III-a din toate școlile din județ.  Acțiunile se vor desfășura pe parcursul întregului an și vor beneficia de implicarea administrațiilor locale din județ, voluntari, reprezentanți ai ONG-urilor de profil, elevi, cetățeni și agenți economici.
Acest nou sistem urmărește să îmbunătățească atât calitatea vieții, cât și a mediului, aplicând legislația românească și europeană în domeniu, în condiții de eficiență economică și de suportabilitate financiară.
Cristina Simion

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii