Web Analytics

Cine a turnat la DNA a scăpat cu suspendare

de | 22.02.2012 22:46 | Actualitate

# Similitudini între Dosarul „Fabrica de permise” şi ”Şpagă la MapN”. # În vreme ce Codruț Vlăsceanu a primit 14 ani de închisoare, comisarul șef Mihai Crăciun, șeful Biroului Examinări, a fost condamnat la 3 ani cu suspendare și nu va face nicio zi de pușcărie, pentru că a acceptat să colaboreze cu procurorii anticorupție. 105 ani şi 2 luni de închisoare cu executare şi 34 de ani şi 7 luni de închisoare cu suspendare însumează pedepsele date de Curtea de Apel din Târgu Mureş celor 28 de inculpaţi, poliţişti şi civili, în dosarul „Fabrica de permise” de la Piteşti. De departe, dintre cei 28 de inculpaţi, cea mai mare pedeapsă, de 14 ani închisoare cu executare şi 6 ani de interzicere a unor drepturi, a primit-o fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule (SPCRPCIV) Argeş, comisarul şef Gheorghe Codruţ Vlăsceanu. Nici adjunctul său, comisarul şef Vasile Voinea, nu a scăpat ieftin, el primind o pedeapsă de 11 ani şi 8 luni de închisoare cu executare. Ceilalţi poliţişti care au primit pedepse grele sunt Daniel Zidaru, subcomisar, 11 ani si 4 luni, Laurenţiu Ionuţ Bălan, inspector de poliţie, 9 ani şi 6 luni, Traian Proca, agent principal şef, 4 ani de închisoare şi 2 ani de interzicere a unor drepturi, Aurelian Rădoi, agent de poliţie, 7 ani de închisoare şi 2 ani de interzicere a unor drepturi, Ion Ionaşcu, agent principal de poliţie, 5 ani şi 6 luni de închisoare şi 2 ani de interzicere a unor drepturi, Daniel Paul Mandu, funcţionar în cadrul SPCRPCIV Argeş, 4 ani de închisoare şi 2 ani de interzicere a unor drepturi şi Laurenţiu Georgel Neagoe, fostul şef al Poliţiei Băbana, 8 ani de închisoare şi 3 ani de interzicere a unor drepturi.

Ca şi în dosarul “Mită la MApN”, cine a colaborat, a scăpat

Interesant este faptul că doar doi poliţişti au primit pedepse cu suspendare, fiind vorba de fostul şef al Biroului Examinări, comisarul şef Mihai Crăciun,  care a primit 3 ani de închisoare, şi de poliţistul care răspundea de politest, Virgil Ioniţă, care a primit tot 3 ani de închisoare cu suspendare. Cei doi sunt singurii dintre poliţiştii inculpaţi de la Permise care nu s-au cramponat de nevinovăţie ci, dimpotrivă, şi-au recunoscut faptele şi, mai mult, au colaborat cu anchetatorii în rezolvarea acestui caz. Situaţia seamănă izbitor cu cea din dosarul “Mită la MApN”, în care sunt implicate nume grele ale armatei şi ale şcolilor militare din Piteşti, dosar în care coloneii Vasile Belciug (foto) şi Valerică Diaconu, maiorul Alin Sorin Pârvu, sublocotenentul Nicoleta Băcanu şi maistrul militar Mircea Băcanu, au fost condamnaţi de judecătorii instanţei supreme la pedepse cuprinse între zece luni şi doi ani de închisoare cu suspendare. Cei cinci inculpaţi ca, de altfel, şi cei doi de la Permise, au fost de acord să fie judecaţi imediat doar în baza probelor, dovezilor şi susţinerilor procurorilor, în acest fel beneficiind de micşorarea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

Codruţ Vlăsceanu nu a scăpat nici de confiscarea averii

Fostul şef de la permise se află în nedorita situaţie de a fi primit şi cea mai mare pedeapsă cu închisoare, dar şi o altă pedeapsă prin care i se confiscă averea. Practic, magistraţii Instanţei Supreme au admis cererea de confiscare a averii lui Codruţ Vlăsceanu, depusă de Agenţia Naţională de Integritate, în 2009, după ce inspectorii acestei instituţii au constatat că era dobândită în mod nejustificat. ANI a cerut să îi fie confiscate lui Vlăsceanu sumele de 454.805 de euro, 1.580 de dolari şi 145.420 de lei, a căror provenienţă nu putea fi justificată iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat deja o decizie definitivă şi irevocabilă în acest sens la finele anului trecut. În acest context, Curtea de Apel Tg. Mureş a ridicat sechestrul asigurator asupra averii lui Vlăsceanu, care a devenit nul prin decizia care admitea confiscarea sumelor amintite dată de Instanţa Supremă în urma sesizării ANI.
Florin Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii