Web Analytics
scris joi, 24.02.2011

Cinci tabere se luptă pentru şefia PSD

# Absenţa lui Nicolescu a creat implozie în partid. Evenimentele dure care l-au avut în prim plan pe preşedintele CJ şi al PSD, Constantin Nicolescu, au generat implozie la vârful organizaţiei judeţene de partid. Pe un fond de incertitudine, în care nimeni nu ştie cum evoluează starea de sănătate a preşedintelui şi dacă acesta va reuşi să-şi reia atribuţiile din fruntea filialei, ori pe acelea de la Consiliul Judeţean, atmosfera din cadrul PSD a devenit foarte încărcată şi tensiuni altădată mocnite, pentru că erau ţinute în frâu sub autoritatea lui Nicolescu, încep să iasă tot mai pregnant la iveală. Poate mai devreme decât s-ar fi cuvenit, se conturează din ce în ce mai clar câteva nuclee de putere în PSD, toate dornice să obţină supremaţia în partid. Asta în ipoteza, tot mai avansată în ultima vreme, că starea de sănătate nu-i va mai permite lui Constantin Nicolescu să rămână la şefia partidului. Vestea proastă pentru simpatizanţii PSD este că, dintre ceilalţi lideri, nimeni nu se detaşează clar ca autoritate, astfel încât nu este deloc exclus ca  filiala Argeş să devină scena unor bătălii interne sângeroase, între tabere cu forţe relativ egale. Nu există cineva care să facă umbră în partid prin autoritate şi echilibru, aşa cum era Constantin Nicolescu, iar asta poate împinge lucrurile spre o viitoare bătălie fratricidă în partid. Deja par formate 4-5 nuclee de putere la PSD, în jurul unor lideri care, chiar dacă n-o recunosc făţiş, vor să preia frâiele partidului, în cazul în care retragerea lui Nicolescu ar deveni certă. Care ar fi acestea, este exact ceea ce vom analiza în continuare.

Nucleul Pendiuc

Primarul Piteştiului pare cel mai favorizat succesor al lui Nicolescu, în cazul retragerii acestuia. Pentru că are argumente cât se poate de solide de partea sa, dar are şi contraargumente care, la o adică, le pot anula pe celelalte. Cel mai greu atârnă în balanţă funcţia de prim-vicepreşedinte pe care o deţine, deci e al doilea om în partid, cu acte în regulă. Controlează, chiar dacă indirect, PSD-Piteşti, aşa că vorbim de cea mai mare organizaţie din judeţ. Are în spate cel mai mare număr de voturi favorabile la alegerile locale, după Nicolescu. Iată deci trei argumente zdravene care îl favorizează. Dar sunt şi lucruri care îl dezavantajează. Popularitatea pe care a dovedit-o în atâtea confruntări electorale, nu se regăseşte nici pe departe în propriul partid. De la graniţele Piteştiului încolo, cota de simpatie pentru Pendiuc scade dramatic la nivelul activului PSD. Şi să nu uităm că este practic imposibil să devii şef de filială judeţeană, doar cu votul celor din Piteşti. Mai trebuie să te voteze şi celelalte organizaţii, iar aici primarul Piteştiului are o mare problemă. Pe care n-o poate rezolva pe termen scurt, ci doar poate printr-un sprijin venit de undeva de la centru, ori printr-un mesaj de susţinere venit tocmai din partea lui Constantin Nicolescu. Alături de segmentul de partid pe care îl controlează, cel din Piteşti, trebuie să vină cineva şi cu un „sedativ” puternic, menit să adoarmă adversităţile din celelalte zone ale PSD.

Nucleul Tămagă

Chiar dacă pare complet marginalizat la PSD, greşeşte cine crede că senatorul n-ar putea emite pretenţii de şefie. A fost prefect al judeţului, perioadă în care şi-a stabilit legături strânse cu o grămadă de primari, are anvergură politică, dovadă că a ieşit senator pe sud dintr-un singur foc, ba mai mult, este perceput şi ca un om ponderat şi valoros, în jurul căruia se poate coagula o echipă. Şi chiar se vorbeşte despre un eventual tandem PSD la viitoarele alegeri, Pendiuc-Tămagă, pentru Primăria Piteşti şi Consiliul Judeţean. Adică popularitatea lui Pendiuc pe Piteşti, cuplată cu cea a lui Tămagă în judeţ, să lucreze în tandem. Altceva creează nelinişte în ce-l priveşte pe senatorul PSD. Poziţia sa extrem de rezervată pe perioada derulării „ostilităţilor” cu Nicolescu i-a nedumerit pe mulţi. Poate a fost strategie, de genul cei din urmă vor fi cei dintâi, dar până una alta, atitudinea sa a alimentat scenarita cronică de care suferă PSD-ul în această perioadă. Faptul că PDL-ul şi Mircea Andrei îi fac curte aproape pe faţă, faptul că ar putea fi „apucat” în vreo anchetă şi, mai grav, ar putea fi agăţate, în vreun fel, persoane din familie, în ideea ca senatorul să devină şantajabil, sunt scenarii asupra cărora se bate monedă pe la colţuri şi produc controverse chiar la PSD în legătură cu Constantin Tămagă. Şi îi pot îngreuna mult soarta, în caz că se va decide să iasă la rampă pentru şefia partidului. „E al nostru sau al lor?”, asta este întrebarea de baraj pe care şi-o pun unii prin partid, iar senatorul are de dat un răspuns tranşant în această privinţă, nu numai verbal, ci şi prin atitudine. Altfel, nu va curma scenarita.

Nucleul Drăghici

Deputatul de Curtea de Argeş a evoluat politic mult în ultima perioadă. Este perceput ca unul din oamenii de bază ai lui Constantin Nicolescu şi, mai mult decât atât, a reuşit graţie simpatiei care i-o poartă Victor Ponta să devină trezorierul PSD, deci să intre în prima mână de lideri la nivel naţional. Şi-a mai adăugat o bilă albă şi cu prilejul confruntărilor televizate purtate în jurul cazului Nicolescu, în care evoluţia sa bătăioasă a fost apreciată în toate eşaloanele PSD. Cu acest prilej, Drăghici şi-a găsit mulţi simpatizanţi, pe care altfel nu-i avea, iar toate argumentele menţionate mai sus îl transformă într-o soluţie consistentă de conducere pentru PSD. Ca dezavantaje, Drăghici pare că şi-a consolidat o relaţie mult mai solidă cu liderii centrali ai partidului, în vreme ce în plan local atrage cam multe priviri încruntate din partea celorlalţi şefi din conducerea judeţeană. Fapt care îi limitează culoarele de negociere şi îl face pe deputat să spere într-o soluţie tranşată la centru, ori într-un sprijin venit din partea „poporului” pesedist fără funcţii, plus o parte dintre primari.

Nucleul Vasilică

Deputatul de Ştefăneşti are de partea sa tineretul pesedist, ca şef de organizaţie, mai are sprijinul vicepreşedintelui CJ, Florin Tecău şi mizează în plan emoţional pe apropierea avută cu preşedintele Nicolescu. Foarte puţin pentru un partid în care „greii” nu acceptă statute de „prinţi” moştenitori, ba dimpotrivă, iar dintre tinerii care îl sprijină, prea puţini au reuşit să sară peste ştacheta genunchiului broaştei ca influenţă. Radu Vasilică promite mult pentru viitor, dar nu convinge în prezent că ar putea fi o variantă de substanţă pentru şefia partidului, chiar dacă, prin absurd, Constantin Nicolescu ar face la un moment dat o recomandare în acest sens. Ceea ce e greu de crezut că va face.

Nucleul Valeca

Nominalizarea senatorului de Mioveni-Ştefăneşti în cercul aspiranţilor la şefia PSD poate părea surprinzătoare. Şerban Valeca mizează totuşi pe câteva argumente, care i-ar putea fi favorabile. În primul rând, nu este o persoană care să se identifice cu vreun alt centru de putere din partid, fapt care s-ar putea să-l avantajeze dacă ceilalţi se decid să scoată săbiile din teacă. Ştiţi cum e, când toţi se ceartă, e bine să stai la cotitură… În al doilea rând, senatorul şi-a păstrat o relaţie strânsă cu lideri marcanţi de la centru, cum ar fi de pildă Adrian Năstase, iar dacă lucrurile vor fi tranşate la acest nivel, Valeca ar putea spera într-o variantă de câştig. Chiar dacă unii o văd mai mică decât la Loto 6/49, ea există, mai ales că în politică se ştie că nimic din ce se vede nu e ce pare
a fi.

Când cinci se ceartă, câştigă Titus Corlăţean

Aceasta ar fi, în mare, radiografia nucleelor de putere care gravitează în jurul funcţiei de preşedinte al PSD, în ipoteza că Nicolescu se va decide să nu mai continue activitatea ca lider de filială. Cert este că fulgerele şi tunetele înăbuşite care vin dinspre Piteşti s-au simţit şi la Bucureşti, acolo unde pe liderii cei mari au început să-i doară încheieturile, semn că vine furtuna la Argeş. La centru se cunoaşte bine situaţia partidului în judeţ, la fel cum se cunoaşte că o soluţie locală menită să liniştească lucrurile nu este deocamdată la îndemână. Sunt prea multe necunoscute şi prea multe variabile. Iar declanşarea unui conflict major în organizaţie, prin confruntarea făţişă a liderilor filialei este exact ce nu-şi doresc şefii PSD de la Bucureşti. Ca să nu mai vorbim de Constantin Nicolescu, un binecunoscut adept al echilibrului şi diplomaţiei şi un duşman al scandalului de orice fel. Ca atare, nu este deloc exclus ca, cel puţin până lucrurile se vor limpezi în ce priveşte decizia pe care o va lua Nicolescu, şefia filialei judeţene a PSD să fie asigurată de cineva venit de la Bucureşti. Pare anacronic ca cea mai puternică organizaţie judeţeană a PSD că fie condusă de un trimis de la centru, dar în condiţiile în care lipsa de autoritate poate permite războaie fratricide, din care nimeni nu are de câştigat, se preferă această variantă de compromis. Îndrăznim să avansăm şi un nume în acest sens: senatorul Titus Corlăţean. Om de încredere al lui Victor Ponta, dar agreat şi de Adrian Năstase, cu imagine neerodată, dar şi bătăios atunci când situaţia o cere, este varianta de conducere interimară a PSD-Argeş despre care se discută în aceste zile la Bucureşti.
(Mihai BĂDESCU)

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită