Web Analytics

Chelu face profit frumos la Electroargeş

de | 25.08.2011 15:58 | Politica si Administratie

Electroargeş Curtea de Argeş, preluată în octombrie 2010 de omul de afaceri Cătălin Chelu din Galaţi, a înregistrat în prima jumătate a anului un profit net de 4,3 mil. lei (1,03 mil. euro), în creştere cu 20%, faţă de cel consemnat în perioada similară a anului 2010. Afacerile companiei au avansat cu 24,2%, la 64,1 mil. lei (15,3 mil. euro), potrivit raportului semestrial transmis Bursei.
Aproape toată producţia companiei este orientată către export, ponderea exporturilor ajungând în primul semestru la 94,8%. Principalele ţări de destinaţie sunt Germania, Italia, Spania, Libia, Moldova şi Polonia. Creşterea afacerilor a încetinit, însă, în trimestrul al doilea, la 18%, faţă de 30% în primul trimestru. Şi ca valoare, vânzările din trimestrul 2, de 28,6 mil. lei, au fost mai mici decât cele din trimestrul 1. După ce a preluat controlul companiei, Cătălin Chelu a renunţat la acordarea de dividende şi a investit lichidităţile în achiziţia altor acţiuni de pe Bursă. La finele lunii iunie, investiţiile pe termen scurt ale Electroargeş se ridicau la peste 4,1 mil. lei. Compania a mai cumpărat în luna iulie un pachet de acţiuni la producătorul de ulei Argus Constanţa (UARG), în valoare de circa un milion de lei. Cătălin Chelu a preluat la finele anului trecut mai multe pachete importante de acţiuni Electroargeş, cumulând 37% din capital prin intermediul mai multor firme, majoritatea din Galaţi. Dumitru Tudor, celălat acționar semnificativ deţine 10,7% din companie  iar Simon Cati Constanda, un alt investitor, are o participaţie de 7,6% din acţiunile Electroargeş. Florin Silvestru

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii