Web Analytics

CFR s-a răzgândit: Se va organiza o nouă licitaţie pentru Gara Piteşti

de | 28.04.2011 14:53 | Politica si Administratie

În spiritul tradiţional românesc, licitaţia pentru noua gară CFR din Piteşti a fost reprogramată. Asta după ce, iniţial, fusese anulată pentru că „abateri grave de la prevederile legislative afectează procedura de atribuire sau este imposibilă încheierea contractului”. Termenul limită pentru depunerea cererilor de documente sau pentru acces la documente este 8 iunie 2011, ora 16:00, iar pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 9 iunie, ora 10:30. Deschiderea ofertelor va avea loc o oră mai târziu, la ora 11:30. Valoarea investiţiei, fără TVA, este de 60. 259. 960 lei, iar finanţarea este asigurată în proporţie de 69,25% de Comisia Europenă (fonduri nerambursabile), în timp ce 30,75% reprezintă participaţia Guvernului României prin bugetul de stat. (Florin Silvestru)

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii