Web Analytics
scris joi, 26.03.2015

CFR a preluat cursele RegioTrans din Argeş

CFR Călători a preluat, săptămâna trecută, traficul de pasageri RegioTrans, inclusiv pentru județul Argeș, companie privată ale cărei trenuri au fost suspendate de către Autoritatea de Siguranţă Feroviară Română în urma descoperirii unor nereguli la aproape 30 de automotoare. Rutele de interes pentru argeșeni pe care vor fi introduse trenurile companiei de stat sunt Piteşti – Goleşti – Câmpulung – Goleşti – Piteşti și Piteşti – Curtea de Argeş – Piteşti. Un bilet simplu (doar dus) pe aceste rute va avea acelaşi preţ ca cel practicat de operatorul privat. Pentru călătoriile dus-întors, CFR Călători acordă o reducere de 10%.
Trenurile RegioTrans nu mai au voie să circule pe calea ferată din România după ce Autoritatea de Siguranţă Feroviară a retras licenţa companiei, constatând că operatorul privat foloseşte trenuri care nu corespund din punct de vedere tehnic prevederilor legislative sau instrucţiunilor de specialitate în vigoare. Compania a anunţat că a început demersurile pentru obţinerea unui nou certificat de siguranţă feroviară. În luna februarie, omul de afaceri Costel Comana, originar din comuna argeșeană Izvoru, care controla Regiotrans împreună cu Iorgu Ganea, s-a sinucis în toaleta unui avion care efectua un zbor din Columbia în Costa Rica.
Florin Silvestru

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Nici PSD Argeş nu mai este ce a fost

PSD a câștigat matematic alegerile în Argeș, însă e departe de gloria și procentele de altădată. Realitatea scorului din teren e mascată într-un...

Din ediția tipărită

Elena Lasconi

De ce a votat Lasconi pe Mihai Bravu

Câmpulung, dragostea mea, nu a mai fost locul în care Elena Lasconi să voteze! De data aceasta, ținând cont de miza scrutinului, primărița de Muscel...