Începând de vineri, 19 iulie, proprietarii sunt obligați să prezinte certificatul de performanță energetică a clădirilor atunci când vor vinde sau închiria un apartament sau o casă, contractele încheiate în lipsa acestuia putând fi anulate, potrivit Mediafax. Clădirile monument istoric, lăcașuri de cult și construcțiile provizorii sunt exceptate de la aceste prevederi. Astfel, potrivit noilor reguli, proprietarul sau administratorul unei clădiri sau unități de clădire (apartament) va fi obligat să pună la dispoziția potențialului cumpărător sau chiriaș, anterior perfectării contractului, o copie a certificatului energetic, astfel încât acesta să ia cunoștință despre performanța energetică a clădirii. Totodată, în anunțurile de vânzare sau închiriere, proprietarul ori administratorul clădirii sau apartamentului va da și informații din certificatul energetic. La încheierea contractului de vânzare-cumpărare, proprietarul este obligat să îi dea cumpărătorului certificatul energetic în original. Contractele de vânzare-cumpărare sau închiriere încheiate în lipsa certificatului energetic sunt supuse nulității relative și pot fi atacate în justiție de către părțile contractante sau de către terți. De asemenea, la data înregistrării contractului de vânzare-cumpărare, respectiv de închiriere, proprietarul este obligat să depună la organul fiscal competent o copie a certificatului energetic.

Eugeniu Mazilu: „Eliberarea certificatului se face în câteva zile, iar prețul e negociabil”
Mai multe amănunte despre noul document necesar pentru tranzacțiile imobiliare am solicitat unuia dintre primii auditori energetici autorizați din județul nostru, inginerul Eugeniu Mazilu, fost șef al Inspectoratului de Stat în Construcții Argeș. „Procedura este următoarea: actualul proprietar al imobilului își caută un auditor energetic autorizat care se va deplasa și va face anumite măsurători care țin de instalațiile energetice, de izolații și alte elemente constructive ale imobilului respectiv. În funcție de suprafața și caracteristicile acestuia auditorul realizează un proiect în baza căruia eliberează un certificat care plasează imobilul într-o clasă energetică sau alta. Atenție, oamenii trebuie să primească de la auditor nu numai o hârtie, certificatul, ci întreg proiectul care conține justificarea încadrării în clasa de performanță energetică! Aceste documente se eliberează relativ repede, în câteva zile pentru un apartament sau maximum o săptămână pentru un imobil mai mare. Prețurile variază în funcție de suprafață și sunt negociabile putând fi, de exemplu, de câteva sute de lei pentru un apartament”, ne-a informat auditorul energetic Eugeniu Mazilu. Mai trebuie menționat că certificatul de performanță energetică este valabil zece ani de la data eliberării. Florin Silvestru



0 Comentarii