Două serii de angajaţi ruşi s-au şcolarizat la Mioveni, la Caroserie, Vopsitorie şi Montaj
Conform unui proiect demarat în octombrie 2010, Centrul logistic de la Mioveni s-a angajat să furnizeze piese, prin transporturi săptămânale, uzinei Avtovaz din Rusia, uzină la care Grupul Renault deţine 25% din acţiuni. Prima expediție a avut loc deja la începutul lunii iulie, urmând ca, spre sfârșitul lunii august, sa fie asamblat primul lot de vehicule pre-serie. Vizând o implementare cât mai eficace a proiectului, conducerea Avtotaz a trimis două serii de angajați pentru a se forma în departamentele Caroserie, Vopsitorie şi Montaj de la Dacia. A urmat vizita reprezentanților Renault Rusia prin care s-a avut în vedere optimizarea fluxului între cele două centre, precum și consolidarea relațiilor dintre acestea. Deși orientarea către Rusia nu a fost lipsită de risc, ținta principală fiind piața asiatică în continuă creștere, uzina Avtovaz a devenit totuși cel mai important client al punctului de expediții piese de la Mioveni, urmând ca până la sfârșitul anului să se aprovizioneze asamblarea a aproximativ 135 000 de vehicule. Luiza Popescu
Young Voices Matter! – un proiect Erasmus+ dedicat tinerilor care vor să transforme ideile în schimbare
Freedom House România dă startul înscrierilor pentru cele trei bootcamp-uri din cadrul Young...



0 Comentarii