Centrul Europe Direct Argeş a organizat un atelier de creaţie pentru tineri

de | 11.09.2014 16:45 | Cultură

La sfârșitul lunii august, Centrul Europe Direct Argeș din cadrul Bibliotecii Județene Dinicu Golescu Argeș a organizat la Sala Tinerilor prima întâlnire a atelierului de creație intitulat „Tânăr în Europa”, care și-a propus dezvoltarea creativității și abilităților lingvistice ale tinerilor.
În cadrul acestui proiect, realizat în colaborare cu Andreea Burcea, câștigătoarea concursului „Ideea ta contează!”, organizat de Europe Direct Argeș anul trecut, au participat elevi cu vârste cuprinse între 8-12 ani, de la Liceul de Artă „Dinu Lipatti” și Școala Gimnazială „Ion Pillat” din Pitești.
Pe parcursul a patru ore, participanții s-au familiarizat cu arta rulării hârtiei (quilling)  și au fost dornici să realizeze diverse felicitări și jucării în miniatură, folosind multă culoare în personalizarea materialelor create. Această activitate a reprezentat un exerciţiu de antrenare a atenţiei şi a imaginației. Următoarele patru întâlniri dedicate tinerilor care doresc să învețe lucruri noi vor introduce noțiuni de bază din limba engleză, aceștia putându-și îmbunătăți toate cunoștințele deținute anterior.
Georgeta Elena Ştefan Nicolescu

Articol scris de Jurnalul de Arges

Distribuie!

0 Comentarii