Web Analytics
scris joi, 13.08.2015

„Cei care vor să candideze la funcţia de preşedinte al partidului nu pot şi cei care pot nu vor”

# Afirmă Ion Mânzână, vicepreşedintele PSD Argeş

„Cei care vor să candideze la funcţia de preşedinte al partidului nu pot şi cei care pot nu vor”

Cristian Gentea, preşedintele PSD Piteşti a precizat la conferința săptămânală a partidului că cel mai bun candidat la funcția de președinte al organizației județene ar fi actualul vicepreședinte, Ion Mânzână. Întrebat ce părere are despre afirmația colegului său, Ion Mânzână ne-a declarat: „Îi mulțumesc pentru apreciere. Cred că mai sunt și alții în situația aceasta, cu toate că totdeauna în viață, cei care vor nu pot și cei care pot nu vor. Funcția de președinte în afară de interese micuțe e o povară. E o răspundere imensă pentru cel care va dori să și-o asume, fiind singurul răspunzător pentru un eventual eșec din viitor. Cel care acceptă asemenea funcție trebuie să se gândească, în primul rând, la cei mulți pe care îi reprezintă în detrimentul intereselor individuale, de familie sau de gașcă. Nu sunt interesat de funcția de președinte tocmai pentru că îmi dau seama de importanța pe care o are o asemenea funcție”.
În ceea ce privește faptul că de fiecare dată când apare o funcție vacantă la vârful PSD Argeș numele său este vehiculat printre colegii săi, Ion Mânzână a adăugat că este mai mult un tactician decât un teoretician și acest lucru poate îl avantajează: „Asta răspund alții pentru că ei pot ști de ce e numele meu vehiculat. Poate există și o anumită experiență în ceea ce înseamnă actul de conducere și spre deosebire de alții sunt mai mult tactician decât teoretician. Datul cu presupusul a devenit din păcate un sport”. La ora actuală la nivelul PSD Argeș și-a anunțat oficial candidatura doar deputatul Cătălin Rădulescu, dar sunt vehiculate și numele lui Șerban Valeca, actualul președinte interimar al PSD și a lui Florin Tecău, președintele CJ Argeș: „Depunerea candidaturii este liberă, ieșirea este pe burtă. Oricine poate candida. Sper să nu ne aflăm în situația în care să asistăm la depunerea de candidaturi pentru cei din categoria care vor dar nu pot”, a mai adăugat vicepreședintele PSD Argeș, Ion Mânzână.
Alex Vlaicu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Averi pierdute la Câmpulung

Cei din administrația câmpulungeană au anticipat decizia recentă a Curții Constituționale a României conform căreia declarațiile de avere nu trebuie...

Începe distracţia în Câmpulung

Deși nu a avut parte de manifestările încadrate în Festivalul Internațional de Folclor ”Carpați”, municipiul Câmpulung nu va fi lipsit de agitație...

Transfer de la Mioarele la Câmpulung

Pe lângă multiple abandonuri, în administrația locală din Câmpulung se mai fac și ceva angajări, dar și transferuri. Nu ies acestea întotdeauna,...