În săptămâna 25 – 31 martie, Teatrul Davila își așteaptă iubitorii cu un nou program de spectacole. Miercuri, 27 martie, cu ocazia Zilei Basarabiei, va avea loc de la ora 17, un spectacol organizat de Consiliul Județean Argeș, iar joi, 28 martie, de la ora 19, iubitorii muzicii de jazz sunt invitați la spectacolul susținut de Cristofor Aldea – Teodorovici & Burlacu Band. Vineri, 29 martie, în sala mare, se va juca, de la ora 18, comedia lui Caragiale „O noapte furtunoasă”, iar la Topoloveni, de la aceeași oră, piesa „Conu’ Leonida față cu reacțiunea”. Sâmbătă, în 30 martie, de la ora 18, va avea loc spectacolul „Doi români prin Europa”, iar duminică, 31 martie, de la ora 11, din nou piesa „O noapte furtunoasă” și, de la ora 18, piesa „Investiția”. Pentru cei mici, sâmbătă se va juca, la Teatrul Așchiuță, spectacolul „Punguța cu doi bani” al Teatrului „Anton Pann” din Râmnicu Vâlcea, iar duminică, „Legenda Lacului Învârtita”, ambele de la ora 11.30. Adriana Gândilă
Crucea Roșie Argeș vă invită la „Lanțul umanității”. Demonstrație de solidaritate la Pitești
Cu ocazia aniversării a 150 de ani de existență ai Crucii Roșii Române, care se împlinesc la 4...



0 Comentarii