Web Analytics
scris joi, 04.12.2014

CCI Argeş propune ca o parte din taxele şi impozitele plătite de marii angajatori să fie distribuite şi către comunităţile de unde provin angajaţii

Camera de Comerț și Industrie Argeș lansează în dezbatere o temă de principiu, legată de sistemul de impozitare și taxare la nivel local, plecând, pentru exemplificare, chiar de la realitățile specifice județului Argeș. Practic, CCI Argeș propune ca o parte din taxele și impozitele plătite de marii angajatori să fie distribuite și către comunitățile de unde provin angajații. Camera de Comerț și Industrie Argeș va organiza cât de curând întâlniri pe această temă la care să participe reprezentanți ai mediului de afaceri, autoritățile locale, oameni politici, societatea civilă și formatorii de opinie.

Este bine știut faptul că Argeșul are o economie puternic industrializată, care are drept nucleu industria auto și ramurile orizontale ale acesteia. În mod natural, concentrările industriale se află în zonele limitrofe centrelor urbane. Luând în calcul cel mai elocvent exemplu din Argeș – platforma industrială Dacia  – vom vedea că din cei circa 13.000 de salariați mai puțin de jumătate provin din Mioveni, cei mai mulți provenind din localitățile limitrofe și din Pitești. Cu toate acestea, toate taxele și impozitele locale colectate de la companii rămân în visteria localităților în care se regăsește sediul central.
După cum spune Simion Zanfir (foto), director executiv al CCI Argeș, ” În aceste condiții apare o întrebare firească legată de “firescul” acestei situații: va putea oare o unitate administrativă care nu are pe teritoriul său companii mari, dar ai cărei locuitori deservesc companii mari din zone limitrofe, să acumuleze suficient la bugetul local? Să nu uităm în această ecuație faptul că respectiva unitate administrativă este cea care trebuie să deservească interesele acelor locuitori care, în condițiile date, ajută indirect la creșterea veniturilor altor localități, în care este sediul central al companiilor pentru care lucrează. Date fiind aceste argumente, Camera de Comerț și Industrie Argeș propune luarea în considerare, de către factorii de decizie, a propunerii ca veniturile din taxe și impozite locale obținute de la companii, în special de la cele mari, cu peste 300 de angajați, să fie distribuite către toate comunitățile locale care contribuie, cu forță de muncă, la funcționarea respectivelor companii. Cu alte cuvinte, cheia utilă acestei ecuații este numărul de salariați, în funcție de care să se facă repartizarea proporțională a încasărilor din impozite și taxe locale către comunitățile din aria de funcționare.”
Denis Grigorescu

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită