Web Analytics

articol scris vineri, 13 decembrie 2024

Cazul profei de la Mioarele arestată în dosarul împrumuturilor de la CAR-ul din Suceava

Peste 460.000 de lei au fost încasați pe numele a zeci de persoane care habar nu aveau că s-au împrumutat

Profesoara Magdalena Duță angaja fictiv la școala din Mioarele diverse persoane cărora le fura datele și apoi le elibera o adeverință de venit fictivă care să servească la obținerea creditului

Spune una dintre persoanele afectate că a bătut luni de zile la ușa Poliției Câmpulung pentru a spera la ceva. Adică la impulsionarea anchetei privitoare la faptele Magdalenei Duță, profesoară la Școala Gimnazială nr. 1 Mioarele. Și totul s-a intensificat după dezvăluiri făcute în presa locală. Un articol publicat în ”Evenimentul muscelean” a fost urmat rapid de reacția anchetatorilor.

Pe scurt, conform unui comunicat transmis joia trecută de Inspectoratul de Poliție al Județului Argeș, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipale Câmpulung, sub supravegherea Parchetului, au efectuat percheziții domiciliare într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de fraudă informatică și fals informatic în formă continuată. Și, citez, ”din cercetări a rezultat că în perioada 2023-2024, o femeie, sprijinită de alte trei femei, ar fi transmis către o instituție de creditare nebancară, prin canale de comunicare și adrese de corespondență electronică, date informatice nereale cu privire la identitatea, statutul profesional, intenția și posibilitățile de rambursare, precum și documente ce ar fi fost falsificate cu ajutorul unui sistem informatic, astfel încheind contracte de împrumut la distanță, asupra cărora ar fi aplicat semnături electronice, obținând astfel suma de peste 460.000 lei, de care ar fi dispus în mod personal”. Patru persoane au fost audiate în caz, iar o femeie de 46 de ani, din Mioarele, a fost reținută pentru 24 de ore. Ulterior, a fost arestată preventiv, măsura fiind valabilă în perioada 5 decembrie 2024 - 3 ianuarie 2025, inclusiv. Persoana arestată este profesoara Magdalena Duță.

”Te-am sunat să-ți spun că ai credit”

Totul a început anul trecut, dar s-a acutizat în primăvara acestui an. Pe 8 aprilie – ca să dăm, deocamdată, un singur exemplu – Cătălina Andreea O., din Bughea de Jos, a fost contactată telefonic de către Magdalena Duță. Spune Cătălina că nu o cunoștea pe profesoară, cu atât mai mare i-a fost surpriza să afle care era motivul apelului. Pur și simplu i se cerea să nu se ducă la Poliție, iar asta fiindcă Duță o împrumutase la CAR Flexicredit Suceava, ba, mai mult, figura și ca girant în cazul altor trei credite. Împrumutul direct era de 25.000 de lei. Și totul era aiurea! Deși activează într-un diferit domeniu de activitate decât cel al Magdalenei Duță, Cătălina figura în contractul de credit ca fiind profesoară la Școala Mioarele, actul de împrumut fiind semnat digital. Dovada fabricată de cadrul didactic aflat acum în arest era o adeverință de venit purtând ștampila unității de învățământ și semnăturile directorului și contabilului. O făcătură perfectă! Și este de menționat și faptul că, din cauza Magdalenei Duță, și un măcelar-tranșator a ajuns bibliotecar la școală și debitor la Flexicredit Suceava!

Citește și Dezastru cu repetiţie în instituţia condusă de Elena Lasconi. Încă un proiect UE cu probleme, în care Primăria Câmpulung trebuie să dea banii înapoi

Citește și Tentativă de sustragere a banilor din conturile profesorilor devoalată de liderul SIPA Muntenia

Zeci de persoane afectate de executări silite

Șocul provocat de situația creată de Magdalena Duță a avut reacții diverse. Iar încercarea de a primi măcar explicații a dus la ciudata sugestie a oamenilor legii cum că insistențele păgubitei pot fi interpretate drept hărțuire! Doar că Poliția s-a trezit cu zeci de sesizări vizând-o pe Magdalena Duță. S-a deschis dosarul penal și, după cum precizam, a trebuit să apară un imbold jurnalistic pentru grăbirea lucrurilor. Mai ales că luna trecută a fost cea în care mulți dintre cei băgați la înaintare s-au trezit cu notificări privind obligații de plată, cu decizii de începere a executării silite, conturi blocate, popriri pe salarii și cu sechestru pe bunuri. Și, conform unei liste care ne-a parvenit prin intermediul păgubiților, în cauză sunt 35 de persoane vătămate. Dar se vorbește de peste 50 de oameni afectați!

Batista IŞJ-ului pe țambalul lui Duță

Cazul era deja notoriu în momentul în care au avut loc perchezițiile domiciliare, fiind cunoscut și de conducerea școlii, și de cea a Inspectoratului Școlar Județean. Doar că s-a mers o perioadă pe ideea mușamalizării, mai ales că cea vizată de reclamații dădea asigurări că va achita personal debitul celor băgați în belele. Așa s-a întâmplat pe 28 noiembrie, atunci când la școala din Mioarele a avut loc o întâlnire între victime și Magdalena Duță, cu prezența directorului și cu lipsa celor de la IŞJ care anunțaseră că vor veni la discuții. Și a fost întocmit un proces-verbal în care se precizează faptul că, citez, ”la întâlnire a participat și d.na Duță Magdalena care recunoaște infracțiunile”.
Și ”D.na Duță Magdalena refuză semnarea procesului verbal, dar în urma insistențelor, a semnat”. Și au semnat și cei băgați în datorii, printre ei aflându-se un lucrător comercial, pensionari, un măcelar, un contabil, un lucrător la o unitate industrială, toți ”aranjați” în acte ca slujitori ai Școlii Mioarele.

Datoare și la Câmpulung

Magdalena Duță s-a folosit și de rude pentru obținerea împrumuturilor, acestea trezindu-se, conștient sau nu, ca având calitatea de contractori de credite și sau giranți. În fapt, toți cei care acum au calitatea de părți vătămate în dosarul penal figurează ca titulari ai unor credite și ca giranți în altele, însăși Duță fiind girantă a împrumutului pe care l-a aranjat ca fiind pe numele Cătălinei Andreea O.
Cercetările continuă în acest caz, dar vor continua și dezvăluirile noastre despre cele întâmplate. Și poate ar fi de menționat și faptul că, în noiembrie 2024, un executor judecătoresc a înaintat instanței de judecată o cerere de validare poprire amendare terț poprit. În proces Magdalena Duță figurează ca debitor, Școala Gimnazială nr. 1 Mioarele, ca terț poprit, iar CAR Elisan Asociație Câmpulung, în calitate de creditor. Așadar, nu sunt excluse și alte surprize neplăcute, dincolo de cele apărute în legătură cu CAR-ul de la Suceava!
Cătălin Butoiu

Citește și Continuă circul în procesul jafului forestier din instituţia lui Chiriloiu în care sunt implicaţi şeful de ocol Sorin Balaş şi tatăl secretarei Direcţiei Silvice!

Citește și Zece ani de insolvenţă pentru firma cu deşeurile de la ARO. Creditorii vor mai mulţi bani, deşeurile au rămas la Câmpulung

Distribuie!

0 Comentarii

Trimite un Comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

„Tezaurul din lada de familie”, o nouă expoziție la Muzeul Golești

„Muzeul Viticulturii și Pomiculturii Golești invită publicul la vernisajul expoziției „Tezaurul din lada de familie”, semnată de Maria Mirela Mitroiu, […] Citește!

Exercițiu ISU Argeș, cu forțe și mijloace, după două scenarii de intervenție

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Cpt. Puică Nicolae” al județului Argeș organizează un exercițiu județean cu forțe și mijloace în […] Citește!

Mașină răsturnată la Albota, lângă Pitești. O victimă, dusă la spital

Un eveniment rutier a avut loc marți, 27 octombrie, în Argeș. Pompierii au intervent în cazul unui accident produs în […] Citește!

Lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi dat în circulaţie luna viitoare

Ministrul Transporturilor, Ştefan Ovidiu Popa, a declarat marţi că lotul 4 al autostrăzii Sibiu-Piteşti va fi dat în circulaţie luna […] Citește!

Anchetatorii români ar fi cerut audierea unui finanțist din Italia în dosarul legat de Călin Georgescu

Procurorii români de la DIICOT au transmis autorităților din Italia un Ordin European de Anchetă pentru audierea lui Massimiliano Arena, […] Citește!

AUR critică intenţia Guvernului de a majora pensiile în două tranșe: „Să se respecte legea şi să se calculeze şi restanţele”

Senatoarul AUR, Niculina Stelea, critică intenţia Guvernului Luca Niculescu de a majora pensiile în două tranşe, prima fiind de 5%, […] Citește!

Vești bune pentru românii care vor să se vaccineze antigripal. Când este estimată o nouă livrare și câte doze vor fi disponibile

Aproximativ 370.000 de doze de vaccin antigripal sunt disponibile în depozitele din România și pot fi comandate de farmacii, iar […] Citește!

Nicuşor Dan: Condamn cu toată fermitatea orice implicare a Federaţiei Ruse în acte de sabotaj pe teritoriul României

Preşedintele Nicuşor Dan reacţionează în cazul de sabotaj care a vizat CARFIL SA, filială a ROMARM şi în care au […] Citește!

Poliția Locală Pitești, acțiune privind un teren insalubru

Ca urmare a unei sesizări privind un teren insalubru și neîngrijit, situat pe raza municipiului Pitești, care reprezenta un focar […] Citește!

Tânăr din Pitești, prins conducând fără drept. Dosar penal

Luni, 26 octombrie, în zi de sărbătoare creștină, un tânăr în vârstă de 23 de ani din Pitești s-a ales […] Citește!

Pitești. „Ultima oră”, spectacol din cadrul Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”

Sâmbătă, 31 octombrie 2026, are loc deschiderea Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”, ediția a V-a.Primul spectacol este „Ultima oră”, […] Citește!

Transporturi ilegale cu porci din Ungaria, descoperite la Nădlac

Două transporturi ilegale de animale, provenite din Ungaria, au fost interceptate de polițiști în orașul Nădlac, județul Arad. În cele […] Citește!

Omul săptămânii

Maria Teodora Niță

Opinie

dan-andronic-editorial

Un prieten nu îți trimite sabotori. Despre Măicuța Rusia

Din ediția tipărită

Închiderea Bulevardului „Pardon”, prilej de promenadă şi odihnă pe carosabil

Se perpetuează măsura restricționării circulației auto pe străzile adiacente Bulevardul ”Pardon” din Câmpulung, în week-end, deși fără acționarea bolarzilor, ci […] Citește!

Se caută medici pentru urgenţe la Câmpulung

După ce concursurile pentru recrutarea a mai multor medici primari și specialiști nu s-a soldat cu ocuparea tuturor posturilor oferite […] Citește!

Foto-pamflete

Capturare de câini cu poliţişti chemaţi cu apel la 112 de un… poliţist

Firma specializată în capturarea câinilor fără stăpân angajată de Primăria Ștefănești a ajuns vineri, 16 octombrie, la locul indicat că […] Citește!

Victorie pentru Lasconi după ce a fost dată în judecată de un subaltern

Rămășițele vremurilor pe când făcea pe reporterul de investigații în administrația locală s-au dispersat cumva luna aceasta pentru Elena Lasconi. […] Citește!

Salariul, această specie protejată prin contractul de muncă, riscă să dispară tocmai din instituţia care ar trebui să apere pădurea

Gărzile Forestiere, instituții care ar trebui să vegheze asupra fondului forestier, se confruntă cu o problemă cât se poate de […] Citește!

Foto-pamflete

Una caldă, alta rece pentru poliţişti argeşeni pensionaţi. Tatia şi-a recuperat impozitul, Ciolan s-a trezit prea târziu

Comisari șefi cu funcții în Poliția argeșeană, Cecilia Tatia și Gheorghe Ciolan, s-au judecat recent revendicând anumite drepturi bănești. Fosta […] Citește!

Plăţi necuvenite de 100.000 la Boteni pentru amenajarea Centrului Civic

Auditorii Curții de Conturi au găsit și la Boteni ceva nereguli cu salariile, dar nu a existat valoare mare ca […] Citește!

Foto-pamflete