Cazul Nicolescu este comentat în Marea Britanie

de | 3.03.2011 16:21 | Actualitate

# Alisdair Barron, preşedintele organizaţiei „Children in Distress”, sare în sprijinul liderului CJ Argeş. Cazul Constantin Nicolescu a ajuns şi pe meleaguri britanice. Şi nu oricum, ci chiar pe site-ul oficial al celei mai importante organizaţii din Marea Britanie pentru ajutorarea copiilor aflaţi în dificultate, Children in Distress, acolo unde însuşi preşedintele instituţiei caritabile, Alisdair Barron, a decis să scrie un material dedicat lui Nicolescu. Pentru cine nu ştie, trebuie spus că Alisdair Barron este unul dintre cei mai energici susţinători ai copiilor care suferă de boli incurabile în România, având numeroase stagii petrecute în ţara noastră pentru a pune bazele unui sistem de ajutorare a acestora, din fonduri venite în special din Marea Britanie, dar şi cu sprijinul autorităţilor locale. Pentru munca lui susţinută, Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii i-a acordat titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic, drept recunoaştere pentru ceea ce a făcut în beneficiul copiilor din România. Ei bine, în numele organizaţiei Children in Distress pe care o conduce şi care a avut o colaborare consistentă cu preşedintele Nicolescu în Argeş, Alisdair Barron i-a dedicat acestuia un material ca pentru un prieten aflat la nevoie. Acesta este de altfel şi titlul materialului, din care spicuim cele mai importante pasaje, cu unicul comentariu că ele vin, iată, de la mii de km distanţă, în vreme ce mult mai aproape, alţi „prieteni” tac.

Un prieten la nevoie

Asociaţia „Children in Distress” încearcă să nu se implice niciodată în activitatea partidelor politice, mai ales în România, unde există un mediu tulbure, însă am dori să vă împărtăşim povestea lui Constantin Nicolescu, preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, fără ajutorul căruia Centrul Sf Andrei din Piteşti nu ar exista, omul care pe parcursul a mulţi ani a fost un adevărat prieten şi susţinător al Asociaţiei „Children in Distress” şi al copiilor bolnavi incurabil şi în fază terminală, care se află în îngrijirea centrului respectiv. Înainte de a intra în politică, Constantin Nicolescu a desfăşurat cu succes activităţi comerciale în cadrul Uzinei Dacia în România, a activat ca director executiv pentru Renault în Franţa şi a avut un mandat de senator. Ca preşedinte al Consiliului Judeţean Argeş a adus cu sine profesionalismul, flerul şi expertiza, implicându-se totodată în problema locurilor de muncă, a educaţiei şi a facilităţilor de natură culturală, a serviciilor la nivel judeţean, locuinţe, utilităţi, drumuri etc. Nu demult, dl Nicolescu a fost arestat, fiind acuzat de corupţie, acest om cumsecade a fost încătuşat şi expus astfel în faţa presei şi televiziunilor. A fost tratat ca un infractor periculos şi a fost ţinut în arest în aşteptarea procesului. S-ar putea sugera faptul că, nefiind capabili să câştige în cadrul turului de scrutin, cei aflaţi la putere au hotărât să îl doboare pe acest om integru, acest lucru reprezentând un avertisment şi pentru alţii. O metodă care ne duce cu gândul înapoi în trecut, în acele zile întunecate ale anilor 40, atunci când comuniştii acţionau în condiţii similare pentru a înăbuşi  democraţia şi a prelua puterea. Stresul a fost mult prea mare şi după un atac de cord şi un accident cerebral, a urmat o lungă operaţie de by-pass cvadruplu. Putem doar să presupunem adevărul din această poveste tristă, însă un om bun care a ajutat la înfiinţarea Centrului „Sf. Andrei”, care a demonstrat că îi pasă de copiii care au nevoie de ajutor şi care a sprijinit centrele şi clinicile medicale precum şi serviciile de terapie, are acum nevoie de rugăciunile şi sprijinul prietenilor din întreaga lume. Dacă aveţi timpul necesar, vă rog să-i menţionaţi numele în rugăciunile voastre sau cel puţin amintiţi-vă de dl Constantin Nicolescu, un prieten al copiilor aflaţi în situaţii dificile, care acum are nevoie de adevăraţi prieteni.
Alisdair Barron
(Material realizat de M. BĂDESCU)

Acest articol este despre:

Distribuie!

Articol scris de Jurnal de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii

Ultimele articole

Vizita ambasadorului Iordaniei la Primăria Municipiului Pitești
Vizita ambasadorului Iordaniei la Primăria Municipiului Pitești

Excelența Sa Sofian Qudah, ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al Regatului Hașemit al Iordaniei în România, a efectuat o vizită la Primăria Pitești, în data de 24 mai 2022, având o întâlnire de lucru cu primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea....

Mioveni. Trei tineri au fost reținuți pentru trafic de droguri
Mioveni. Trei tineri au fost reținuți pentru trafic de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au desfăşurat o acţiune de prindere în flagrant delict şi două percheziţii domiciliare, la locuințele a două...


Loading RSS Feed