Web Analytics
scris joi, 14.11.2013

Cătălin Spătaru, regele asfaltului argeşean, câştigă contracte de milioane de la CNADNR

Compania General Trust Argeş, deţinută de omul de afaceri Cătălin Spătaru, supranumit „regele asfaltului din Argeş”, a mai câştigat un contract de la CNADNR, prin care va întreţine covoarele asfaltice pe şosele aflate în administrarea Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Bucureşti. Valoarea contractului câştigat de General Trust Argeş, în asociere tot cu Straco Grup, prin licitaţie, este de 28,2 milioane lei (6,3 milioane euro), fără TVA, valoarea iniţial estimată fiind de 50 milioane de lei (peste 11 milioane de euro), fără TVA.
  Printr-un alt contract atribuit de CNADNR, prin care va întreţine periodic covoarele asfaltice, în perioada 2013-2014, a drumurilor aflate în administrarea DRDP Craiova, General Trust a mai încasat încă 33,97 de milioane de lei (7,55 milioane euro), fără TVA. Contractul a fost atribuit la sfârşitul lunii iulie, iar la licitaţie au fost depuse 11 oferte, dintre care au fost admise nouă.

Cătălin Spătaru, regele asfaltului argeşean, câştigă contracte  de milioane de la CNADNR

Deşi a câştigat mai multe contracte, profitul General Trust Argeş este în scădere

Omul de afaceri argeşean Cătălin Spătaru, cercetat în dosarul privind constituirea unui grup infracţional suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani prin care a fost produs un prejudiciu de aproximativ 20 de milioane de euro, a fost arestat pentru 20 de zile, la începutul lunii martie a anului trecut.
Anul trecut, General Trust a avut, conform datelor publicate de Ministerul Finanţelor şi consemnate de Business 24, o cifră de afaceri de aproape 56 milioane de lei (circa 12.4 milioane euro), după ce în 2011, afacerile au fost de 69,3 milioane lei. Profitul net obţinut anul trecut a fost de aproape 180.000 lei (cca 40.000 euro), de aproape două ori mai mic decât în anul precedent, când a fost de peste 356.000 lei. A.C.

Distribuie!

0 Comentarii

Articole asemănătoare

Ultimele articole

Omul săptămânii

Opinie

Din ediția tipărită

Investiţii de milioane la Lereşti

Recent declarată stațiune turistică, localitatea Lerești beneficiază de o expansiune nemaiîntâlnită a domeniilor turistic, economic și...