Cătălin Bulf: „Sper ca prin condamnarea dl. Dragnea să se termine cu democrația morților din România”

de | 17.05.2015 20:28 | Actualitate

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis vineri, 15 mai, ca ministrul Dezvoltării şi Administraţiei, Liviu Dragnea, să fie condamnat la un an de închisoare cu suspendare, în dosarul privind fraude la referendumul din 2012, pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, decizia luată de instanţa supremă nefiind definitivă. Legat de acest subiect, președintele PMP, Eugen Tomac prezent la Pitești la o întâlnire de lucru cu reprezentanții organizației județene Argeș, a precizat că această condamnare înseamnă că vicepremierul Dragnea a încălcat  cu bună știință legea:  „Cel mai cinstit Guvern al României după 1989, așa cum îl prezenta Victor Ponta atunci când a fost investit, are în portofoliul său un nou caz cutremurător și anume vicepremierul Liviu Dragnea. Acesta care credea acum trei ani de zile că democrația pe care o invocă poate fi făcută atât de cetățenii care se regăsesc pe listele electorale, cât și de cei care nu mai sunt în viață. (…) Faptul că vicepreședintele Dragnea a fost condamnat reprezintă că atunci când fapta s-a produs, el a încălcat cu buna știință legea. Nu vreau să spun că mă bucur sau că sunt mulțumit de ceea ce i se întâmplă vicepremierului Dragnea, dar cred că normalitatea în viața politică înseamnă respectul față de lege”, a precizat Eugen Tomac.  Acesta a fost completat de președintele PMP Argeș, Cătălin Bulf, care a considerat că condamnarea lui Liviu Dragnea este dovada că România se îndreaptă spre normalitate: „Sper ca prin condamnarea dl. Dragnea să se termine cu democrația morților din România”, a mai precizat Cătălin Bulf.
A.V.

Distribuie!

Articol scris de Jurnalul de Arges

Abonează-te la newsletter!

Trimitem un newsletter pe zi, dimineața, cu știrile din ziua anterioară.

* indicates required

0 Comentarii